Peste 70% din populația adultă a Uniunii Europene a fost vaccinată anti-Covid cu schemă completă, ceea ce plasează blocul comunitar în top la nivel mondial în ceea ce privește eficiența campaniilor de vaccinare. Cu toate acestea, unele țări din Europa de Est au rămas în urmă, expunând Uniunea Europeană la noi valuri de infectare cu coronavirus, și creează, totodată, o divizare sesizabilă față de Vest, despre care oficialii UE și unii experți spun că ar putea împiedica eforturile de redresare la nivelul continentului. 

În timp ce peste 80% din populația adultă a unor țări precum Belgia, Danemarca și Portugalia au primit ambele doze de ser anti-Covid, în Bulgaria procentul este de doar 20%, iar România a rămas blocată la 32%. Procentele persoanelor vaccinate din țările din Europa Centrală și de Est sunt sub media Uniunii Europene, iar Bulgaria și România sunt cele mai clare exemple. Potrivit The New York Times, cele două țări, alături de Cehia, Ungaria și Polonia, sunt printre statele cu cele mai ridicate rate de mortalitate excesivă (suplimentară față de anii trecuți) din blocul comunitar pe timp de pandemie, un reper pentru a măsura numărul real de persoane decedate în urma infectării cu coronavirus. 

Până la acest moment, 22 din cele 27 de țări membre ale UE au vaccinat cu schemă completă mai mult de jumătate din populația eligibilă. Franța și Germania se pregătesc pentru vaccinarea cu o a treia doză, Spania vrea să atingă cât mai curând 90% din populația sa totală, iar Italia intenționează să declare vaccinarea obligatorie pentru categorii profesionale cât mai largi. În același timp, părți extinse ale populației est-europene nu au primit încă nici măcar prima doză. 

Cantitățile limitate de doze de vaccin, care au încetinit campaniile de vaccinare de-a lungul blocului, la început, nu mai sunt o problemă acum. În schimb, dezinformarea, lipsa de încredere în autorități și ignoranța în ceea ce privește beneficiile imunizării par să fie cauza ratelor de vaccinare scăzute din Europa Centrală și de Est. 

Comisia Europeană a făcut tot ce s-a putut, a spus Vessela Tcherneva, director al CE pentru Relații Internaționale. Poate ajuta țările să cumpere vaccinuri, ceea ce a făcut, și se poate asigura că toți cetățenii au acces la ele, dar nu pot impune sau împinge guvernele cu privire la modul de administrare a acestora”.

Bulgaria, care are cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, are, de asemenea, cea mai mare rată a mortalității din bloc. Ultimul loc în rândul vaccinării ne situează pe primul loc în ceea ce privește mortalitatea, a recunoscut luna aceasta ministrul Sănătății, Stoycho Katsarov. Autoritățile au implementat noi restricții în sectorul HoReCa și al culturii, pentru a încerca să reducă valul de infectări și decese.

În România, rata de vaccinare a fost inițial una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, dar a încetinit atât de mult încât oficialii europeni se întreabă dacă nu cumva a ajuns la un blocaj complet. Cele mai multe persoane din mediul rural au refuzat vaccinarea, unele crezând încă în mituri nefondate conform cărora vaccinurile ar fi mai periculoase decât virusul. România  a fost nevoită să vândă sau să doneze milioane de doze de vaccin nefolosite, inclusiv către alte state UE. Bulgaria, de asemenea, a renunțat la sute de mii de doze. 

Persoanele de etnie romă, care reprezintă aproximativ 10% din populațiile României și Bulgariei, sunt și mai puțin dispuse să se vaccineze, potrivit revistei medicale The Lancet. Activiștii din ambele țări și-au criticat guvernele pentru că nu au inclus în mod adecvat grupul în eforturile lor de vaccinare.

Analiza completă New York Times

Foto: Dreamstime /Alexander Uhrin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday