Analiză. Mulți cetățeni din Italia, Germania și Franța spun că nu vor vaccinarea cu Oxford/AstraZeneca. La polul opus, britanicii preferă serul lor și evită programările cu Pfizer sau Moderna.

Angajații francezi din domeniul sănătății, dar și profesorii italieni solicită vaccinurile Pfizer sau Moderna, iar Germania raportează neprezentări la programările pentru vaccinul AstraZeneca. În Germania, la nivel național, doar 87.000 din cele 736.800 de doze de vaccin AstraZeneca livrate până în prezent au fost utilizate, potrivit Institutului Robert Koch. 

Spre deosebire de vaccinurile Pfizer și Moderna, cu tehnologie ARN-mesager și o eficacitate de peste 90%, vaccinul dezvoltat de Oxford și produs de AstraZeneca (o companie anglo-suedeză) se bazează pe o tehnologie clasică, cu un virus ameliorat, dar mai puțin eficient în cazul grupelor de vârstă de peste 65 de ani. Inițial, compania a anunțat o eficiență de 62%, luând în calcul însă o ponderare a rezultatelor cu cele de la grupele de vârstă mai tinere. Folosind ceva mai multe date, autoritățile de reglementare britanice au calculat că un regim cu două doze ajunge la 70% eficiență, în timp ce Agenția Europeană pentru Medicamente a stabilit procentul la 60%.

În timp ce în multe țări din Europa autoritățile au recomandat vaccinarea cu serul dezvoltat de Oxford și produs de AstraZeneca numai pentru persoanele cu vârsta de până la 55 de ani, britancii preferă din ce în ce mai mult vaccinul lor, evitând programările cu celelalte seruri.

Potrivit Washington Post, deși Regatul Unit și Uniunea Europeană le-au autorizat deja pe toate cele trei vaccinuri, cetățenii și-au format opinii puternice despre ceea ce vor și ce nu, în materie de vaccinare.

Andrew Pollard, lider al echipei de care a dezvoltat vaccinul Oxford, a declarat pentru The Post: “Eu personal m-aș vaccina cu oricare, pentru că cel mai important lucru cu vaccinarea este să o faci”. Linda Bauld, profesor de sănătate publică la Universitatea din Edinburgh, a declarat: “Nu este corect ca oamenii să poată să aibă această alegere, a serului, într-un sistem finanțat din fonduri publice. Dacă unii ar insista să primească un anume vaccin, alții nu îl vor mai putea face sau nu vor mai avea a doua doză. Acest lucru este în contradicție cu sistemul universal de asistență medicală existent”.

În Marea Britanie, un sfert din populație a primit cel puțin o doză de vaccin, iar cazurile de coronavirus au scăzut masiv. Cu toate acestea, Marea Britanie rămâne în carantină națională cel puțin până în martie, când urmează să se deschidă treptat școlile și alte instituții. Țara are cel mai mare număr de morți pe cap de locuitor din Europa de la începutul pandemiei, dar premierul Johnson estimează că din aprilie va începe și vaccinarea populației generale, fiind epuizate până atunci grupele de risc și cele ale lucrătorilor esențiale. 

Alegerea vaccinului nu a fost o problemă prea mare în Statele Unite, unde cele două vaccinuri disponibile, Pfizer și Moderna, sunt practic echivalente, fiind produse de companii americane (chiar dacă fabrica Pfizer este în Belgia), ambele bazându-se pe aceeași tehnologie și producând rezultate comparabile în studiile clinice. O decizie de reglementare a SUA privind Oxford-AstraZeneca este așteptată în aprilie.

Surse alternative: Washington Post, DW

Folosim cookies