FT explică faptul că sistemul Patriot reprezintă piesa centrală a noului pachet de spriijin, în valoare de 2 miliarde de dolari, oferit de administrația Biden Ucrainei, fiind și una dintre cele mai avansate piese de armament occidentale oferite până acum Kievului. Este un sistem defensiv, ceea ce înseamnă că nu poate fi folosit pentru a lovi ținte adânc în teritoriul Rusiei.
Sistemul mobil care include un radar extrem de performant, o stație de control, un generator, stații de lansare și alte vehicule de sprijin. Sistemul are capacități diferite în funcție de tipul de interceptor utilizat. Un sistem complet echipat costă peste un miliard de dolari.
Interceptoarele sistemului Patriot acționează la o distanță de până la 75 de kilometri, oferind o rază de 150 km, în funcție de muniția utilizată, și sunt, de asemenea, mai precise decât S300-urile sau Buk-urile sovietice, care alcătuiesc cea mai mare parte a arsenalului de apărare aeriană a Ucrainei. Sistemele Patriot pot să doboare rachete de croazieră, avioane, drone de dimensiuni mari și rachete balistice, pe care Rusia va începe cel mai probabil să le folosească tot mai des. De asemenea, Patriot este eficient și în cazul unui bombardament de la mare înălțime asupra teritoriului ucrainean.
Ucrainei i-au fost de asemenea, furnizate sisteme mai vechi de apărare aeriană, cum ar fi sistemele spaniole Hawks și sistemele franceze Crotales. În plus, i s-au oferit mii de rachete cu rază mai scurtă de acțiune lansate de umăr, cum ar fi Stingers și Starstreaks, dar și 30 de tunuri antiaeriene Gepard din Germania. “Avem nevoie de toate sistemele de apărare antiaeriană de care putem dispune”, a declarat Colonelul Yuriy Ignat, purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene.
Sistemele americane Patriot ar putea ajuta pe termen scurt Ucraina, să reziste bombardamentelor repetate cu rachete și drone ale Rusiei. Unii oficiali americani au spus că cel mai probabil sistemele vor ajunge pe câmpul de luptă în primăvara lui 2023, și că ar putea dura câteva săptămâni pentru a pregăti personalul ucrainean pentru operarea sistemelor, pregătire care va avea cel mai probabil loc în Germania.
Cu toate acestea, Statele Unite vor trimite un singur sistem cu până la opt lansatoare și, ca atare, acesta va putea proteja o singură zonă din Ucraina. De asemenea, este puțin probabil ca Ucraina să folosească interceptoarele Patriot, care sunt foarte scumpe, pentru doborârea dronelor kamikaze pe care Rusia le lansează constant spre infrastructura electrică a Ucrainei, un singur interceptor Patriot costând 3 milioane de dolari, de 100 de ori costul estimat al unei drone kamikaze Shahed-136 furnizată de Iran.
Analiză integrală FT
Grafică: DW
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.