Experții consideră că, pe lângă statisticile oficiale, trebuie luați în calcul și cei care încă beneficiază de scheme de ajutor din partea guvernelor și nu sunt trecuți în statistici ca șomeri, deși firmele unde sunt angajați nu-și vor mai putea permite să păstreze același număr de angajați odată cu încheierea acestor ajutoare.

Analiștii consultați de Financial Times explică faptul că cei mai mulți dintre acești angajați vor fi concediați odată ce autoritățile nu vor mai acorda măsuri de sprijin pentru firme. Totodată, mulți angajați vor fi dispuși chiar să lucreze la negru, fără contract de muncă o perioadă, neavând o siguranță a locului de muncă stabil.

Experții cred că mai trebuie luați în calcul și cei cărora le-au fost impuse reduceri ale orelor de muncă, iar acum iau salarii considerabil mai mici și lucrează mult mai puțin decât o pot face sau decât și-ar dori. 

Toți aceștia fac parte dintr-un “șomaj ascuns”, care produce un impact considerabil asupra diferitelor economii. Pentru fiecare lună în care acești “șomerii ascunși” rămân în afara forței de muncă, consumul global suferă o pierdere de 14 miliarde de lire sterline.

„Reacția de pe piața muncii deține cheia înțelegerii celor mai recente ramificații ale șocului pandemiei, similar rolului jucat de bănci în criza financiară de acum zece ani”, spune un economist al Deutsche Bank.

Guvernele lumii se confruntă cu aceeași problemă: șocul economic imediat al carantinei din primăvară s-a diminuat, dar numărul mare de șomeri apărut în urma restricțiilor va duce probabil la alte probleme: salariile nu vor putea fi majorate, iar creșterile economice nu se vor mai putea baza doar pe consum.

Analiza integrală Financial Times

Foto: Pixabay/ 0TheFool

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday