Potrivit ECDC, numărul de noi infectări Covid a crescut cu 19% săptămâna aceasta în 31 de state UE. Dintre acestea, zece se află pe lista țărilor cu risc epidemiologic foarte ridicat, printre care Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, Olanda și Polonia, iar alte 13 sunt considerate țări cu risc ridicat, România, Austria, Germania și Danemarca aflându-se în această categorie. 

Deși unele state din Europa de Vest au rate de vaccinare de peste 60%, Portugalia și Spania chiar depășind această cifră, o parte semnificativă a populației rămâne în continuare neprotejată. 

Olanda, unde aproape 85% dintre adulți sunt complet imunizați, renunțase la restricții la sfârșitul lunii septembrie, dar de atunci numărul de cazuri a continuat să crească. Joi au fost înregistrate peste 16 mii de teste pozitive Covid, cel mai mare număr de la începutul pandemiei, iar săptămâna trecută guvernul a reintrodus obligativitatea măștilor în magazine și a extins lista locurilor în care este necesară prezentarea certificatului digital.

Noi măsuri pentru combaterea răspândirii virusului vor fi anunțate astăzi, când prim-ministrul Mark Rutte va ține o conferință televizată. Presa locală raportează că ceea ce guvernul descrie drept o “carantină parțială” reprezintă o posibilă măsură pe care o vor lua autoritățile. Conform acesteia, barurile, restaurantele și magazinele neesențiale ar trebui să fie închise la ora 19, iar evenimentele sportive cu public ar fi interzise. 

Și în Germania rata de infectare a crescut semnificativ în ultima săptămână, raportându-se 263 de cazuri noi la 100 de mii de locuitori, față de 249 cu doar o zi înainte. Vineri au fost înregistrate 48.640 de cazuri noi, după ce bilanțul zilnic a depășit 50 de mii de infectări pentru prima dată joi. 

Institutul Robert Koch a transmis că “sfătuiește anularea de urgență a evenimentelor mai mari și reducerea oricărui contact cu alte persoane, dacă nu este absolut necesar”. Instituția a adăugat că, dacă astfel de evenimente nu pot fi evitate, oamenii ar trebui să facă un test înainte de a participa, indiferent dacă sunt vaccinați.

Cancelarul în exercițiu Angela Merkel se va întâlni cu conducătorii de landuri pentru a decide noi măsuri săptămâna viitoare, în timp ce majoritatea regiunilor germane restricționează accesul în anumite localuri la interior chiar și pentru persoanele vaccinate, testate sau care au trecut prin boală. 

De asemenea, cancelarul austriac Alexander Schallenberg a declarat vineri că așteaptă ca parlamentul să dea undă verde duminică pentru aplicarea unei carantine la nivel național pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală, în condițiile în care țara se confruntă cu o creștere rapidă a numărului de cazuri. 

La momentul actual, Austria se confruntă cu unul dintre cele mai grave focare din Europa de Vest, având o rată de infectare de trei ori mai mare decât cea a statului vecin, Germania. Aproximativ 64% din populație a fost complet imunizată, ceea ce este sub media europeană de 67%. 

Analiza completă pe Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday