Proiectul franco-german, care va implica însă și Spania, presupune dezvoltarea nu numai a unui avion invizibil, dar și al unui sistem de drone de luptă, care vor acționa autonom sau în coordonare cu acesta. Companiile alese să proiecteze și să producă aceste sisteme de luptă aeriană sunt Airbus (dezvoltatorul Eurofighter) și Dassault Aviation (dezvoltatorul Rafale), dar încă nu se știe nici măcar cu aproximație cât va costa întregul proiect.

În timpul unei vizite la Paris, ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a spus că există încă câteva puncte finale de stabilit privind dezvoltarea motorului, dar și unele probleme juridice care necesită clarificări. Ministrul francez al Apărării a precizat că un acord va fi anunțat până la sfârșitul lunii aprilie, adică, cel mai târziu, săptămâna viitoare.

Botezat Demonstrator, primul prototip al viitorului avion european de luptă ar trebui să înceapă zborurile de test în 2026. Cele două companii dezvoltatoare trebuie să integreze forțele de luptă ale diferitelor țări UE într-un sitem comun de apărare ce include drone și sateliți, într-un cloud militar, conceput să integreze inclusiv inteligența artificială. Noul avion va fi pe deplin operațional până în 2040, când va înlocui în cele din urmă Eurofighter.

Sursă: Deutsche Welle

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday