Cele mai puternice 20 de cluburi incluse în topul Deloitte au generat venituri totale de 9,3 miliarde de euro în sezonul 2019/20, în scădere cu 1,1 miliarde de euro (-12%) față de sezonul precedent, iar Deloitte estimează că pierderile vor ajunge la două miliarde de dolari până la finalul acestui sezon competițional (2020/2021). Defalcat:
- au scăzut cu 937 de milioane de euro (-23% față de sezonul anterior) banii din drepturile de difuzare ale meciurilor, care au fost renegociate, deoarece calendarul de joc a fost reconfigurat din cauza pandemiei de coronavirus
- au scăzut cu 257 de milioane de euro (-17%) veniturile din ziua meciului (bilete, produse alimentare, suveniruri etc.), ca urmare a faptului că meciurile se desfășoară fără spectatori.
- veniturile din contratele de publicitate au crescut cu 105 milioane de euro (+3%), ca urmare a faptului că au intrat în vigoarea mai multe acorduri negociate anterior.
Barcelona a avut cele mai mari venituri în sezonul competițional trecut, însă a înregistrat și una dintre cele mai mari scăderi al încasărilor. Clubul catalan a avut o cifra de afaceri de 715,1 milioane de euro, în scădere de la 840 de milioane de euro în sezonul precedent. Pe locul al doilea s-a situat Real Madrid, cu venituri de 714,9 milioane de euro.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.