Prim-ministrul Liz Truss a dezvăluit joi un amplu plan pentru a salva economia britanică, la doar două zile după ce a devenit premier și cu câteva ore înainte de decesul Reginei. Ea este acum nevoită să declare o lungă perioadă de doliu național, iar la program se va lucra mai târziu. Această perioadă nu are însă doar valoare simbolică, în condițiile în care unele activități economice sunt întrerupte în timpul doliului. 

Numeroase magazine au fost închise, iar o parte din activitățile sportive au fost suspendate. Totuși, piețele financiare din Londra s-au deschis vineri, acțiunile câștigând teren, în concordanță cu alte piețe din Europa și Asia. Reprezentanții bursei londoneze au declarat că se așteaptă ca tranzacțiile să continue în perioada de doliu și să fie închise doar în ziua înmormântării Reginei. 

Totuși, Guvernul Truss a fost nevoit să suspende lucrările pentru elaborarea planului de depășire a crizei energetice, care prevedea inclusiv plafonarea preţurilor la energie pentru consumatori la 2.500 de lire sterline. Atenția executivului britanic este acum concentrată pe evenimentele din următoarele săptămâni – funeraliile regale și încoronarea Regelui Charles al III-lea. Inclusiv activitatea obișnuită a parlamentului a fost suspendată în următoarele zile.

“Cel mai probabil, planul de urgență al guvernului va fi amânat”, a declarat un analist pentru CNN. Reprezentanți ai guvernului cred însă că planul va fi aprobat conform calendarului deja stabilit. 

Noul pachet de sprijin ar putea costa guvernul până la 150 de miliarde de lire sterline, o sumă enormă, și ar putea fi finanțat în mare parte din împrumuturi guvernamentale. Banca Angliei trebuia să se reunească joi pentru a crește din nou dobânda de referință, însă a amânat ședința, astfel că intervenția pentru încetinirea inflației întârzie cel puțin două săptămâni.

“Există o șansă mare ca Regele Charles al III-lea să fie primul monarh britanic care plătește mai mult de o liră pentru un dolar, sau mai mult de o liră pentru un euro, sau ambele”, a adăugat un analist al Société Générale. 

Analiza integrală pe CNN

Foto: Dreamstime / Borka Kiss

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday