Semiconductorii (cau cipurile electronice) sunt componente importante inclusiv în industria constructoare de mașini, una dintre cele mai puternice ramuri ale economiei Germaniei. Fabricați în special în Asia, datorită cauza costurilor mici, aprovizionarea este puternic afectată de un an și, nu de puține ori, constructorii de mașini au fost nevoiți să-și întreruptă temporar producția.

Ifo Institute din Germania și Asociația germană a producătorilor de automobile (VDA) consideră că vor fi afectați atât constructorii, cât și distribuitorii de automobile. De asemenea există temeri privind scumpirea electrocasnicelor, tot din aceeași cauză.

Volkswagen și Daimler (Mercedes-Benz), cele mai puternice companii din industrie, și-au întrerupt deja de mai multe ori producția, iar Siemens are la rândul ei dificultăți de aprovizionare. În aceste condiții, VDA consideră că producătorii vor rata ținta de producție pentru prima jumătate a anului, iar pentru a doua jumătate ”situația rămâne critică”.

Criza de microprocesoare nu este rezultatul unei cereri mai mari, ci din contră, al întreruperii cererii de cipuri în timpul primei perioade de carantină. Acest lucru a dus la oprirea producției sau la redesenarea lanțurilor de aprovizionare, pentru companiile producătoare din Taiwan, Coreea de Sud și China.

”Economia germană, orientată către globalizare, este acum vulnerabilă. Dependența de furnizori este în acest moment călcâiul lui Ahile”, explică Iris Ploeger, liderul federației industriașilor germani (BDI). În aceste condiții, VDA și BDI le cer constructorilor de mașini să își diversifice lanțurile de aprovizionare, măsură care ar putea conduce inclusiv la diminuarea producției fabricilor. ”Pe termen mediu și lung, este, de asemenea, în interesul Europei să relocalizeze din ce în ce mai mult aceste tehnologii în Europa”, mai spun reprezentanții VDA.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday