Abordarea prim-ministrului britanic și a administrației sale este contestată. CNN analizează  capacitatea de a gestiona pandemia și stilul de guvernare.

Johnson a fost criticat pentru că a trimis mesaje mixte într-un interviu acordat BBC, în care a avertizat că restricțiile asupra coronavirusului ar putea dura până în 2021, dar și că trebuie să pună economia în mișcare. A trimis un mesaj vag pentru un public care nu știe ce să facă în timp ce virusul se răspândește exponențial. Boris Johnson a afirmat: „Ce vrem să facă oamenii este să se comporte fără teamă, dar cu bun simț”.

Nici raportarea retroactivă a celor 16 mii de cazuri de coronavirus din cauza unei erori de sistem nu stabilizează încrederea în autoritățile centrale.

Cazurile cresc și în universități, la doar câteva săptămâni după ce studenții s-au întors în campusuri, peste 1.000 de studenți de la Universitatea Newcastle au fost confirmați pozitiv cu coronavirus, alți 770 la Universitatea Northumbria. Trei universități din nordul Angliei au oprit predarea clasică, față în față.

Un ministru al cabinetului Johnson a admis miercuri că Marea Britanie se confruntă cu probleme legate de aprovizionarea cu teste.

De asemenea, și abordarea legată de introducerea noilor restricții a adus nemulțumiri.  Deciziile au fost luate fără a consulta liderii locali și fără a se ține cont de dovezi științifice (rata de infectare la nivelul comunităților).

CNN notează că există un sentiment din ce în mai extins că stilul combativ al echipei premierului nu este adecvat unei guvernări în timp de criză.

Marea Britanie negociază în prezent un acord comercial post-Brexit. Johnson a introdus cu bună știință o politică ce încalcă un tratat internațional pe care tot el l-a semnat cu UE. Există îngrijorări cu privire la faptul că atitudinea guvernului în ceea ce privește Brexit-ul în sine a împiedicat gestionarea pandemiei. La începutul crizei, Marea Britanie a ales să nu colaboreze cu UE în cadrul schemei sale de vaccinare sau al programului de achiziție a ventilatoarelor.

Potrivit CNN, în acest stadiu, pare puțin probabil ca Johnson să își schimbe stilul de guvernare, cel puțin până la finalizarea Brexitului și până la terminarea pandemiei.

Analiza integrală: CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday