În luna octombrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut față de luna anterioară cu 6,9 puncte până la valoarea de 54,4 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 6,1 puncte). 

Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut față de luna anterioară cu 0,3 puncte, până la valoarea de 65,0 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a crescut cu 2,5 puncte). Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 10,5 puncte până la valoarea de 49,2 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 7,8 puncte).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7992, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8597.  

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2020/noiembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,60%.

Anticipațiile privind majorarea primei de risc a României (peste 66% dintre participanții la sondaj anticipează majorarea prețului CDS pentru Romania). De asemenea, peste 63% dintre participanții la sondaj consideră că proprietățile imobiliare din principalele orașe sunt supraevaluate.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către Asociația CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește sa cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroeconomice.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday