CNN scrie că Terry Branstad va demisiona înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie. Tensiunile dintre SUA și China au crescut constant, pe mai multe fronturi în ultimele luni, iar Guvernul chinez a anunțat vineri că va impune restricții pentru înalții diplomați și personalul american din China. Decizia, după ce Washington a instituit o măsură similară care vizează corpul diplomatic din Beijing, pe 3 septembrie.

Pe 9 septembrie, Terry Branstad a vrut să publice un articol de opinie în care acuza guvernul chinez de „exploatare” a deschiderii SUA pentru negociere în ultimele decenii. Partidul Comunist a oprit publicarea, purtătorul de cuvânt spunând că nu conține „fapte adevărate”.

Branstad a fost una dintre primele numiri ale președintelui Trump în decembrie 2016, la scurt timp după ce acesta a câștigat alegerile prezidențiale. Trump a spus la acea vreme că l-a ales pentru experiența sa în politici publice, comerț și agricultură, precum și pentru „relația sa de lungă durată cu președintele (chinez) Xi Jinping”.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, i-a mulțumit lui Branstad pentru munca depusă, într-o postare pe Twitter: „Președintele l-a ales pe ambasadorul Branstad deoarece experiența sa de zeci de ani în relația cu China a demonstrat că poate apăra interesele SUA”.

Sursă alternativă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday