Amazon transmite că astfel de practici au fost identificate pe piețele din SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Spania și Japonia. Potrivit companiei, administratorii grupurilor respective oferă produse gratuite sau sume de bani în schimbul unor recenzii false postate în secțiunea de comentarii a unor produse specifice, comercializate pe Amazon. BBC precizează că unul dintre aceste grupuri, “Amazon Product Review”, care a fost eliminat de Facebook la începutul acestui an, avea peste 43 de mii de membri. 

Numărul mare de recenzii, în special cele pozitive, sporesc șansele ca produsul respectiv să fie mai vizibil și să apară printre primele rezultate ale motorului de căutare. BBC transmite că vânzătorii de produse pe Amazon pot plăti, în mod legitim, pentru servicii care promit să crească rating-ul bunurilor comercializate, fără să știe că acest lucru va fi realizat prin recenzii false.

Compania Meta, care deține Facebook, a precizat că “astfel de grupuri care solicită sau încurajează recenzii false încalcă politicile noastre și sunt eliminate”. Totuși, Meta identifică astfel de grupuri printr-un mecanism de recunoaștere a unor cuvinte-cheie. Administratorii grupurilor folosesc, pentru a evita algoritmul Facebook, cuvinte “deghizate”, spre exemplu: “R*fnd Aftr R*vew” (Refund after Review).

Surse: CNBC, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday