Pentru că la prima dezbatere candidații s-au întrerupt frecvent, dezbaterea finală de joi va beneficia de un buton de „mut” care îi va permite fiecărui candidat, pe rând, să vorbească neîntrerupt. Staff-ul de campanie al lui Donald Trump nu a fost mulțumit de această decizie, dar a declarat că președintele va fi prezent la discuție. 

„Președintele Trump se angajează să dezbată cu Joe Biden, indiferent de modificările de ultimă oră făcute de Comisia pentru dezbateri, care este părtinitoare, în ultima încercare de a oferi un avantaj candidatului lor favorit”, a spus directorul campaniei Trump, Bill Stepien. 

Dezbaterea va fi condusă de Kristen Welker de la NBC News, un reporter veteran acreditat la Casa Albă.

Peste 30 de milioane de americani au votat deja (mai mult de o cincime din toate voturile exprimate la alegerile din 2016), iar în sondajele de opinie Joe Biden are peste zece procente în fața lui Donald Trump. Deși în 2016 Trump a răsturnat sondajele care o dădeau câștigătoare pe Hillary Clinton, acesta a pierdut și atunci votul național, dar a câștigat în câteva state cheie.

Procentele pentru fiecare stat pot fi consultate AICI, într-o sinteză BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday