EMA recomandă folosirea Molnupiravir, medicamentul experimental împotriva coronavirusului al companiei germane Merck, într-un interval de cinci zile de la apariția primelor simptome, pentru tratamentul adulților care nu necesită oxigen suplimentar și care prezintă un risc mare ca boala să se agraveze. Este vorba de persoanele cu comorbidități și a celor vârstnice.

EMA spune că au fost evaluate rezultatele intermediare ale studiului principal, realizat pe pacienți nespitalizați, nevaccinați, cu cel puțin o afecțiune de bază și care arată o reducere la jumătate a riscului de spitalizare sau deces, față de un grup de control. 

În ceea ce privește siguranța medicamentului, cele mai frecvente reacții adverse raportate în timpul tratamentului și în decurs de 14 zile după ultima doză au fost diaree, greață, amețeli și dureri de cap, toate fiind fie ușoare, fie moderate. Agenția a specificat și că pastila se va administra de două ori pe zi, timp de cinci zile, dar că nu este recomandată utilizarea de către femei în timpul sarcinii, a celor care încearcă să rămână însărcinate, sau a celor care alăptează. În cazul acestora din urmă, tratamentul poate fi administrat, dar trebuie oprit alăptatul.

EMA transmite aceste indicații pentru a susține o eventuală decizie a autorităților naționale de a folosi medicamentul înainte de a primi autorizarea de vânzare (…) pe fondul ratelor de infectare și de deces asociate Covid în creștere de pe teritoriul UE”, a mai comunicat instituția.  

Agenția Europeană a Medicamentului a început revizuirea tabletei companiei Merck, Molnupiravir (cu nume comercial Lagevrio), luna trecută, iar astăzi a anunțat că începe și examinarea datelor medicamentului propus de Pfizer.

Sursă: EMA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday