Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat extragerea unei doze suplimentare dintr-un singur flacon de vaccin Pfizer/BioNTech, pentru a crește numărul de vaccinări. Decizia vine după ce unele state s-au gândit să amâne administrarea celei de-a doua doze pentru a putea fi imunizate cât mai multe persoane.

Pentru a extrage șase doze dintr-un singur flacon, trebuie folosite seringi și ace cu volum neutilizabil mic (low dead-volume), de cel mult 35 microlitri. Dacă se utilizează seringi și ace standard, este posibil ca vaccinul să nu fie suficient pentru a extrage a șasea doză dintr-un flacon, avertizează EMA.

Dacă cantitatea de vaccin rămasă în flacon după cea de-a cincea doză nu poate furniza o doză completă (0,3 ml), medicul trebuie să arunce flaconul și conținutul acestuia, precizează Agenția. 

EMA nu recomandă medicilor să colecteze din mai multe flacoane pentru a compune o doză suplimentară.

Decizia autorității europene de reglementare după ce Marea Britanie a anunțat că va amâna, cu până la 12 săptămâni, administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID pentru a asigura cât mai repede administrarea primei doze pentru cât mai multe persoane. Și Germania, pe fondul îngrijorării tot mai mari cu privire la noua tulpină a virusului, a luat în calcul această posibilitate. Ministerul german al Sănătății chiar a cerut comisiei de vaccinare ”să revizuiască și să evalueze datele și studiile disponibile și să emită o recomandare pe această temă”. 

În urmă cu câteva zile, EMA atrăgea atenția că planul de a amâna administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID nu este sigur: ”Modificarea schemei de vaccinare necesită o nouă autorizație”.

Și BioNTech a avertizat că nu există date care să susțină planurile de întârziere a celei de-a doua doze, cu scopul de a fi injectate cu prima doză cât mai multe persoane: ”Eficacitatea a fost demonstrată numai în baza administrării dozelor la 21 de zile distanță”.

Sursa: Agenția Europeană a Medicamentului

Folosim cookies