GCHQ a publicat o lucrare, Ethics of AI: Pioneering a New National Security, precizând că așezarea tehnologiei în centrul operațiunilor sale reprezintă preocuparea pentru perioada următoare.

Proiectele bazate pe Inteligența Artificială vor putea include:

  • detectarea mesajelor online false răspândite de alte state
  • cartografierea rețelelor internaționale implicate în traficul de persoane sau droguri
  • găsirea pedofililor care își ascund identitățile online

Totuși, sistemul nu poate anticipa un comportament uman secret, așa cum ar fi planificarea unui atac terorist.

“În timp ce această evoluție tehnologică fără precedent vine cu mari oportunități, ea pune, de asemenea, provocări etice semnificative pentru întreaga societate, inclusiv pentru GCHQ. Astăzi ne prezentăm angajamentul de a utiliza etic inteligența artificială în misiunea noastră”, a declarat directorul agenției, Jeremy Fleming.

GCHQ avertizează și că un număr din ce în ce mai mare de state utilizează AI pentru a automatiza producția de conținut fals, pentru a afecta dezbaterile publice, inclusiv prin mesaje video și audio „deepfake”.

Sursă: BBC 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday