Potrivit unui oficial american, atacatorii au deschis focul chiar într-o zonă în care se aflau numeroși soldați americani, motiv pentru care au fost împușcați mortal imediat. Din această cauză, operațiunile de evacuare din țară au fost suspendate temporar, după care au fost reluate.

Reprezentanții armatei americane spun că nu au reușit să afle încă dacă cei doi erau talibani. Totodată, consideră că este vorba doar despre un incident izolat și că acesta nu are legătură cu eliberarea unor deținuți din închisorile din Kabul, duminică. Presa internațională relatează că printre aceștia se aflau și membri ISIS și Al Qaida.

Conform CNN, tot luni, un militar american a fost rănit în altă zonă din aeroportul din Kabul, dar până acum nu se cunosc mai multe date despre acest incident. Pe parcursul întregii zile, s-au tras focuri de armă în apropierea aeroportului, chiar în timp ce mii de persoane se îndreptau către acesta.

În ultimele 24 de ore, a crescut constant numărul afganilor care au venit la aeroport pentru a încerca să fugă din țară. Un alt oficial american citat de Associated Press anunță că șapte persoane au murit până acum în haosul de pe aeroport, inclusiv persoane care au căzut după ce s-au agățat de trenul de aterizare al unui avion american.

Surse alternative: CNN, Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday