Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN24 (E581) Bârlad – Tecuci, la kilometrul 63, în zona localităţii Bădeana din judeţul Vaslui a avut loc noaptea trecută (ora 01:47) o coliziune între trei autoturisme. Accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare. Începând cu ora 05.00, circulaţia rutieră în zonă a revenit la normal.

În urma impactului, cinci persoane au decedat, iar alte şapte au fost rănite (dintre care trei, grav).

ISU a activat Planul Roșu de Intervenție: ,,La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 12 victime dintre care opt erau încarcerate. Dintre victimele încarcerate, patru persoane au fost găsite decedate. Au fost transportate la spital cele opt victime, însă trei se aflau în stare foarte gravă. Cu toate eforturile depuse de medici, una dintre cele opt victime a decedat”.

ISU mai arată că la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu module pentru descarcerare și o autospecială pentru descarcerarea grea. De asemenea, au intervenit 5 echipaje medicale SMURD, o autospecială pentru transportul victimelor multiple (ATPVM) și 3 ambulanțe SAJ.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday