Tudorel Toader a avut prima reacție după ce Comisia Europeană a publicat marți raportul MCV în care a introdus opt recomandări suplimentare, printre care suspendarea procedurilor vizând numirea şi revocarea procurorilor de rang înalt și renunțarea la noile Legi ale Justiției și la modificarea Codurilor Penale. Ministrul Justiției consideră că raportul are„ raportul are iz politic, are multe interese, folosește standarde duble”.

Toader a mai spus că „la instituirea MCV erau patru recomandări, ulterior au fost 12, acum s-au adăugat opt și am ajuns la douăzeci”.

Ministrul a mai precizat că „este necesară o evaluare riguroasă a conținutului deciziei de instituire a MCV-ului și a obiectivelor pe care Comisia le urmărește astăzi”.

Întrebat dacă guvernul va ataca raportul la Curtea Europeană de Justiție, Tudorel Toader a spus că „cu mine nu a vorbit nimeni despre posibilitatea contestării deși la un post am auzit că s-a spus ministrul a refuzat”.

Principalele declarații ale lui Tudorel Toader:

„Deci respectăm standarde, dar legiferăm în limite Constituționale pentru români. Raportul în opinia mea și îmi pare rău să spun. De când sunt ministru n-am lipsit de la nicio dezbatere. Toate explicațiile au trecut pe la Minister. De data aceasta tind să cred că raportul are iz politic, are multe interese, folosește standarde duble. Se raportează la obiective mobile, mișcătoare. Vă amintesc un lucru, erau patru recomandări, ulterior au fost 12, acum s-au adăugat opt.

De exemplu, în 2012 era o măsură legislativă modificare la legile justiției privind competențele referitoare la acțiunea disciplinară. Era bine, se raportă la judecători și procurori, ministrul avea o competență mai largă și era bine. Astăzi, ministrul poate doar declanșa și sesiza Inspecția Judiciară, se raportează la procurori și iată nu mai este bine. Același lucru nu poate să fie bun în 2012 și să nu mai fie bun în 2018. Nu cu mult timp în urmă un procuror era numit cu aviz negativ. Nimeni nu s-a sesizat. Astăzi, ni se cere nici mai mult nici mai puțin decât avizul secției de procurori al CSM să devină obligatoriu, ceea ce iarăși la interval scurt de timp observăm abordări diferite. Prin urmare, legiuitorul român are această libertate de a legifera.

Semantica termenului arată că recomandarea nu este obligatorie. Ce este obligatoriu este faptul că standardele europene sunt. Este obligatoriu procesul ireversibil de legiferare. N-aș vrea să răspund întrebărilor care sunt nepotrivite de asta n-am ieșit public, pentru că foarte mulți prind momentele mai încinse ca să exprime păreri. Spunea cineva care are studii juridice, dar care nu avea acoperire în ce spunea, că recomandările Comisiei de la Veneția trebuiesc respectate cu prioritate față de legea internă, făcând referire la articolul 148 din Constituție care spune că normele juridice din tratate trebuiesc aplicate cu prioritate de norma internă.

Nici nu trebuie să fii jurist să înțelegi că vine o comisie, formulează niște recomandări. Nu vă imaginați că 3-5 specialiști vin iar recomandarea lor devine mai puternică decât legea națională. Nu trebuie să fii jurist să știi că experții ăia nu devin legiuitori. Recomandările lor stau la baza raportului final. Toate recomandările au rolul lor. Ne uităm la fiecare în parte, îi dăm vocația juridică pe care o are, să nu vă imaginați că o recomandare poate să aibă putere juridică, îmi asum ce spun, peste legea națională și peste o lege validată de CCR prin raportare la Constituție.

Le evaluăm, le luăm în considerare și le respectăm prin această grilă pentru că eu personal, ca jurist, am mari semne de întrebare cu privire la faptul că în MCV să ni se spună suspendați aplicarea legilor, suspendați procedură de revocare, opriți un proces de legiferare. Este cam mult și iese din tiparul MCV.

Cu mine nu a vorbit nimeni despre posibilitatea contestării deși la un post am auzit că s-a spus ministrul a refuzat. Cu mine nu a vorbit nimeni. Dacă se va vorbi voi răspunde. Să vedem dacă, să vedem motivele și dacă voi fi eu ministru și mi se va cere sigur voi reprezenta. MCV-ul a fost instituit pe 13 decembrie 2006 la momentul în care în baza actului de aderare s-a adoptat decizia. Atunci au fost stabilite obiectivele pe care comisia le va monitoriza prin MCV și pe care România trebuie să le atingă. Decizia de instituire a MCV-ului cu obiectivele. Este necesară o evaluare riguroasă a conținutului deciziei de instituire a MCV-ului și a obiectivelor pe care Comisia le urmărește astăzi. Trebuie de văzut, pus față în față decizia cu obiectivele de monitorizare prin MCV și cele care au ajuns 20 astăzi. Să vedem dacă rămân în limitele deciziei din 13 decembrie 2006”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday