Banca Naţională a României a decis luni să mențină dobânda sa de politică monetară la 2,50%, contrar așteptărilor analiștilor, care anticipau că banca centrală va majora dobânda cheie, pentru a se apropria de nivelul inflației.

BNR a majorat dobânda cheie de trei ori în acest an. La începutul lui 2018 dobânda de referință era 1,75%.

Ultima modificare a fost în luna mai, când dobânda cheie a fost majorată la 2,50% pe an.

De asemenea, Consiliul a mai decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,5% pe an.

Totodată, reprezentanţii băncii centrale au decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Comunicat BNR:

„În şedinţa din 6 august 2018 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an;
Menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50 la sută pe an;
Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday