Bărbatul plănuia să detoneze un dispozitiv exploziv la intrarea în sediul din Downing Street, unde se află biroul premierului Theresa May, după care să o asasineze, profitând de haosul creat, potrivit Reuters.

Naa’imur Rahman, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în nordul Londrei, a fost condamnat de Tribunalul Old Bailey pentru pregătirea unui atac terorist.

,,Vorbim despre un individ care ar fi ucis și rănit un număr de oameni, inclusiv ofițeri de poliție”, a declarat Dean Haydon, șeful Comandamentului de combatere a terorismului al Poliției Metropolitane.

Tânărul a fost arestat în luna noiembrie a anului trecut, atacul fiind dejucat după ce Rahman credea că planifica presupusul atac cu membrii grupului militant al statului Islamic (IS) într-o discuție pe Telegram. În realitate, conversația a fost purtată cu membrii ofițerilor sub acoperire din Biroul Federal de Investigații al SUA și MI5 Security.

Reuters precizează că Rahman a fost încurajat să comită atacul de către un unchi, care a devenit membru al Statului Islamic în Siria.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday