Președintele României, Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, după summitul NATO de la Bruxelles.

Summitul NATO a fost marcat de discuții tensionate pe tema bugetului Alianței. Președintele american Donald Trump și-a anulat toate întâlnirile bilaterale de astăzi, inclusiv cea cu Klaus Iohannis, pentru a participa la ședința neprevăzută pe tema bugetului pe care îl alocă țările membre pentru Apărare.

Principalele declarații ale șefului statului:

Încă din 2016, de la summitul de la Varșovia, noi am încercat să consolidăm flancul estic. Această încercare am făcut-o împreună cu ceilalți aliați de pe flancul estic. Am obținut pas cu pas o acceptare a importanței flancului estic, o întărire a prezenței Aliate pe flancul estic. Acum am obținut două lucruri pe care le consider foarte importante: am obținut un centru de comandă, așa zis de trei stele, un centru de comandă operațional, explicat specialiștii noștri ca fiind un centru de comandă între nivelul tactic, cel mai de jos, și nivelul Strategic, cel mai de sus. În centru noi credem că vom avea în final, când centrul este complet, în jur de 400 de ofițeri de stat major din toate țările NATO care vor să fie împreună cu noi acolo.

Am obținut o îmbunătățire a statutului Brigăzii multinaționale pe care am înființat-o, care a căpătat un statut permanent. Vom continua să negociem cu ceilalți aliați pentru o prezență cât mai solidă în cadrul ei. Sesiunea dedicată Mării Negre s-a desfășurat în prezența aliaților cu invitați din Georgia, la inițiativa noastră. Asta în demersul pe care l-am început în 2015, de a pune regiunea Mării Negre pe harta NATO, lucru pe care l-am reușit cu mare succes. Există o prezență aliată foarte bună în zona Mării Negre. În ansamblu, postura NATO a fost întărită la acest summit. Avem o serie de rezultate în ceea ce privește structurile de comandă la nivelul NATO în general, cât și trupele alocate și, în final, sesiunea foarte specială – banii. Știți că, în 2014, s-a decis ca, în principiu, până în 2024, alocările naționale pentru Apărare să fie de 2% din PIB, pentru fiecare țară în parte. Rezultatele sunt foarte diferite și ne aflăm destul de departe de momentul 2014. România, de exemplu, a ajuns la 2%, încă de anul trecut. Și alte țări au ajuns la o performanță similară. SUA sunt în jur de 4% la cheltuiala pentru Apărare, dar avem aliați care au bugete de sub 1% din PIB. S-a luat în discuție împărțirea sarcinilor, a contribuțiilor, iar asta a fost sesiunea specială. Cu toții am renunțat la întâlnirile bilaterale, din păcate, dar asta a fost situația, apăruse o discuție destul de intensă. Am hotărât împreună să schimbăm programul pe loc, am continuat doar aliații, fără musafiri, fără alți participanți, și am discutat despre bani. Am ajuns la concluzii optimiste. Mai mulți aliați, care încă sunt destul de departe de 2%, s-au angajat să ajungă cât mai devreme la 2%. Aceste anunțuri le va face fiecare stat în parte. România își menține acest nivel. S-a discutat să încercăm în perspectivă să trecem mai departe, probabil la următoarele summit-uri vom avea o astfel de abordare.

Ultima sesiune a fost dedicată Afganistanului, aici pot să vă spun că noi ne-am angajat, prima dată în CSAT și astăzi am transmis Aliaților că vom crește numărul de personal în Afganistan, de la cât avem acum (700 și ceva de oameni), vom ajunge la peste 950 anul viitor – militari, jandarmi și personal civil.

Am înțeles de mult că NATO nu este doar despre a primi securitate, ci și despre a da securitate. Despre a fi un factor de securitate în regiunea în care ne aflăm.

Trebuie menționat că prezența noastră și a celorlalți aliați în Afganistan este una în baza articolului 5, este singura dată când s-a invocat Articolul 5, după catastrofa din New York din 11 septembrie.

Trump nu a inițiat un conflict, nu a fost agresiv, a spus lucrurilor pe nume, așa cum este normal între prieteni și aliați.

Ne-am despărțit cu înțelegerea clară că NATO este unită, este unică, este cea mai importantă alianță militară care a existat vreodată pe pământ. Ne-am angajat să cheltuim mai mult pentru a face NATO și mai puternică.

Avem foarte mult de lucru, oamenii care urmează să participe, ofițerii care vor veni în acest centru de comandă se alocă în baza unor discuții bilaterale. Vom discuta cu fiecare aliat în parte, le vom prezenta oportunitățile și credem că așa cum am reușit cu Brigada multilaterală să avem o participare foarte bună, vom reuși și cu centrul de comandă.

Donald Trump este primul șef de stat care a făcut declarații după încheierea summitului NATO. Acesta susține că discuțiile din ultimele două zile au fost foarte bune și că toate țările au fost de acord să majoreze bugetul pentru Apărare, la 2% din PIB, mult mai rapid.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday