Testul reprezintă un progres major pentru obiectivul dezvoltării unui sistem de rachete complet reutilizabil. Racheta a fost lansată vineri și, cu toate că propulsorul “Super Heavy” a explodat, partea superioară a ajuns pe orbită. După cel mai lung zbor al, în care a făcut de 14 ori înconjurul Pământului, a revenit la turnul de unde fusese lansată (Texas), fiind prinsă cu ajutorul unor brațe mecanice montate deasupra rampei.

A fost prima dată când compania SpaceX a lui Elon Musk a reușit să recupereze componenta principală a sistemului, care are o înălțime de aproximativ 52 de metri. În cadrul celui de-al 15-lea zbor de testare, 26 de sateliți Starlink au fost plasați pe orbită.

În privința booster-ului, sistemul de ghidaj a detectat că nu se află în poziție corectă și a declanșat protocolul de autodistrugere deasupra Golfului Mexic, a declarat Kate Tice de la SpaceX. Elon Musk a adăugat că Super Heavy nu avea nivelul necesar de combustibil. Inginerii încă investighează situația. Această treaptă de propulsie a mai fost recuperată de trei ori până acum.

NASA a salutat reușita, în condițiile în care investește miliarde de dolari în proiectele Starship și se bazează pe rachetă pentru misiunea Artemis de a readuce oameni pe Lună.

Surse alternative: DW, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday