Ancheta îl vizează pe Miklós Seszták (foto jos), care a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării Naționale în Guvernul Orbán între 2014 și 2018. Operațiunea autorităților s-a desfășurat în zilele de 12 și 13 noiembrie, în trei regiuni din capitala Budapesta (Pesta, Békés și Nógrád). Anchetatorii au găsit banii îngropați în păduri, ascunși în clădiri agricole, depozite și proprietăți rezidențiale, precum și depozitați într-un seif, într-un loc retras.

Seszták este suspectat că ar fi primit mită și comisioane ilegale în valoare de peste 33 de milioane de euro, în legătură cu achiziţia unor autobuze second-hand la prețuri supraevaluate de către companii de transport de stat și cu proiecte de construcții publice.

Suma recuperată a inclus 5,07 miliarde de forinți maghiari (13,3 milioane de euro), 2,6 milioane de euro și, respectiv, 1,2 milioane de dolari. Potrivit ministrului maghiar al Finanțelor, Andras Karman, 12 angajați ai Trezoreriei de Stat maghiare au petrecut opt ore numărând bancnotele cu ajutorul a cinci mașini de numărat bani.

Autoritățile au declarat că banii confiscați au fost depuși într-un cont aparținând Trezoreriei de Stat maghiare.

Fostul ministru a fost reținut la sfârșitul lunii septembrie. El a negat orice faptă ilegală. De asemenea, avocatul său nu a oferit un punct de vedere până în prezent cu privire la ultima descoperire.

Premierul Péter Magyar a descris banii recuperați ca fiind un punct de cotitură în eforturile guvernului său de a combate presupusa corupție din timpul mandatului lui Orban. Descoperirea are loc în contextul campaniei anticorupție lansate de noul premier ungar, Péter Magyar, după înfrângerea lui Orbán la alegerile din aprilie 2026. “Descoperirea marchează oficial sfârșitul mafiei Fidesz-KDNP. Începând de astăzi, Viktor Orbán este un șef mafiot dovedit. Un șef mafiot căzut. Iar Fidesz este o organizație criminală”, a scris Magyar pe pagina sa de Facebook.

Mai multe alte personalități de rang înalt din perioada mandatului lui Orbán au fost reținute în cadrul unor anchete separate. Printre aceștia se numără fostul guvernator al Băncii Centrale și ministru al Economiei, György Matolcsy, considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Orbán. Este suspectat de fraudă economică și administrare defectuoasă a patrimoniului băncii centrale.

Fratele fostului prim-ministru este vizat și el de o anchetă de trafic de persoane, fiind bănuit că a intervenit pentru grăbirea acordării de vize Schengen pentru un lot de muncitori vietnamezi. Viktor Orbán a susținut că ar fi vorba de o înscenare menită să îl persecute politic chiar pe el.

Surse: DW, Politico

Foto: Facebook/Seszták Miklós

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday