Președintele Ucrainei a salutat angajamentul emisarilor americani, Jared Kushner și Steve Witkoff, de a include delegați din partea Uniunii Europene în următoarea rundă de discuții de pace cu Rusia. Decizia vine în contextul în care liderii europeni și-au exprimat, în această săptămână, îngrijorări tot mai mari legate de securitate, iar Volodimir Zelenski a declarat că implicarea lor în discuții ar asigura Uniunii Europene o ”voce” în cadrul negocierilor.

Kushner și Witkoff s-au întâlnit cu Zelenski la Dublin, joi seara, în cadrul unei zile intense de diplomație de tip ”shuttle” (deplasări între părțile implicate). Anterior, aceștia avuseseră o întrevedere la Moscova cu Vladimir Putin, care a precizat că poziția Rusiei față de război – inclusiv solicitările sale teritoriale – a rămas neschimbată.
Aceste întâlniri survin după discuțiile de la Abu Dhabi, care nu au reușit să aducă un progres semnificativ pentru încheierea războiului. Totuși, Rusia și Ucraina au convenit asupra unui nou schimb de prizonieri – cel mai amplu de la lansarea invaziei ruse la scară largă, în 2022. Kushner a afirmat că acest demers va permite întoarcerea a ”mii de oameni la familiile lor”, însă nu au fost oferite detalii suplimentare, precum numărul exact al prizonierilor care vor face obiectul schimbului sau un calendar al acestuia.
Joi, Kushner a declarat că, în ultimele luni, SUA au ”colaborat foarte, foarte strâns cu europenii, lucru care, consider eu, a fost extrem de important”. El a adăugat că i-a subliniat lui Putin cât de important este ca delegații europeni să fie prezenți „la masa negocierilor”. ”Este dispus să încerce”, a completat Kushner. De câțiva ani, Zelenski pledează pentru includerea delegaților europeni în discuțiile de pace, argumentând că acest lucru este logic, având în vedere ambiția pe termen lung a Kievului de a adera la Uniunea Europeană.
Ucraina și statele europene și-au exprimat, de multă vreme, îngrijorarea cu privire la angajamentul actualei administrații americane față de securitatea Europei, precum și față de atitudinea mai conciliantă a acesteia față de Kremlin. Moscova a tratat cu reticență implicarea europenilor, deși aceștia din urmă susțin de mult timp că joacă un rol central în orice dinamică postbelică pe continentul lor.
Joi, Kaja Kallas, vicepreședinte al Comisiei Europene și șefa diplomației UE, a declarat că prezența unui delegat european a demonstrat că, la Kremlin, ”s-a înțeles acum că Europa este un actor important”. De asemenea, Kallas și-a exprimat îndoiala cu privire la existența vreunei intenții reale din partea Rusiei de a avansa spre un acord de pace.
Prim-ministrul irlandez Micheál Martin le-a transmis liderilor europeni reuniți joi în capitala Irlandei că, în opinia sa, securitatea regiunii a fost ”reconfigurată fundamental” de războiul declanșat de Rusia. ”Multe state membre [ale UE] resimt o amenințare existențială din cauza evenimentelor din Ucraina și a riscului — în eventualitatea în care Ucraina ar cădea — ca agresiunea să se extindă pe continentul european”, a declarat el în fața jurnaliștilor.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.