Președintele american a primit informații despre legătura amoroasă a lui Jensen Huang cu Alice Huang, în timpul călătoriei către Beijing din luna mai. Potrivit informațiilor obținute de CNN de la o persoană familiarizată cu situația, Donald Trump a fost pus la curent de către Marco Rubio, secretarul american de Stat, care i-a pus la dispoziție datele colectate de serviciile de informații, înainte ca șeful Nvidia să urce la bordul Air Force One, în timpul unei opriri în Alaska.
Totuși, la o conferință de presă de luni, Trump a susținut că nu avea cunoștință despre situație în luna mai, când la bordul Air Force One către Beijing s-a aflat și Jensen Huang. La conferință, președintele a spus că a aflat despre situație “nu cu mult timp în urmă” și că FBI a deschis o anchetă. Într-o reacție de marți, Casa Albă a transmis că “sursele CNN habar nu au despre ce vorbesc”.
Tot luni, Trump a mai declarat că are încredere în directorul Nvidia, care a susținut că nu știa nimic despre presupusa operațiune de spionaj.
Sursă: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.