Parchetul General informează că, în cadrul operațiunii “Jupiter 6”, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București pune în aplicare 30 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care sunt cercetate 47 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și fals informatic.

Din probele administrate a reieșit că, în perioada 3 iunie 2025 – 30 septembrie 2025, cele 47 de persoane ar fi fost implicate, în diferite modalități, în crearea și utilizarea frauduloasă a 1.114 conturi de utilizator în aplicația PPC Blue, prin folosirea unor date de identificare nereale, respectiv adrese de e-mail temporare, date personale și coduri numerice personale false, precum și carduri bancare virtuale emise de furnizori de servicii financiare din afara României.

Parchetul General explică faptul că persoanele implicate ar fi exploatat o vulnerabilitate a aplicației mobile, care permitea inițierea unei noi sesiuni de încărcare în interval de 24 de ore de la prima sesiune, fără solicitarea unei noi autorizări bancare pentru același cont de utilizator. Concret, modul de operare presupunea inițierea unei prime sesiuni de încărcare, pentru care era autorizată o tranzacție de valoare redusă, urmată de întreruperea rapidă a acesteia. Ulterior, era inițiată o a doua sesiune de încărcare, în cadrul căreia erau consumate cantități mult mai mari de energie electrică, fără ca plata serviciilor să mai fie efectuată.

Activitatea infracțională ar fi fost organizată prin WhatsApp, iar plățile aferente energiei electrice consumate ar fi fost realizate prin intermediul unor aplicații de transfer de bani. Totodată, din cercetări a reieșit că persoanele care creau conturile frauduloase le-ar fi pus ulterior la dispoziția altor persoane, în vederea utilizării acestora pentru încărcarea mai multor autovehicule electrice, în schimbul unor sume de bani mai mici decât tarifele practicate de operatorul serviciului, detaliază procurorii.

Prin intermediul acestor conturi ar fi fost efectuate 1.114 sesiuni de încărcare a autovehiculelor electrice la stațiile de pe teritoriul țării, fără achitarea contravalorii serviciilor prestate, prejudiciul cauzat fiind estimat la 158 de mii de lei.

Foto: Bunlue Nantaprom/Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday