Prim-ministrul polonez Donald Tusk a afirmat că a fost informat, la scurt timp după miezul nopții, despre activități considerate suspecte de-a lungul graniței din nordul țării. “Am reușit să prevenim încercările de provocare – dacă aceasta era într-adevăr intenția”, a declarat acesta.
Oficialul nu a oferit prea multe detalii despre incident, însă a precizat că în zona de frontieră au fost observate “persoane cu lanterne” și că autoritățile au împiedicat producerea oricărui incident. De asemenea, a explicat că nu poate confirma cu certitudine că este vorba despre o intenție de sabotaj, însă a reamintit că escaladarea intensificată din partea Rusiei va continua și că este puțin probabil ca aceasta să se limiteze la acest incident.

Polonia, cel mai mare stat membru al NATO de pe flancul estic, se învecinează la nord cu exclava rusă Kaliningrad și la est cu Belarus, un aliat apropiat al Moscovei. Poliția poloneză, în colaborare cu armata, grănicerii și serviciile de informații, a desfășurat recent acțiuni suplimentare pentru a consolida securitatea de-a lungul granițelor cu cele două.
Tusk a confirmat că în cele două regiuni de frontieră se desfășura o operațiune specială coordonată de poliție. A precizat că au fost mobilizate forțe suplimentare de poliție și alte trupe, printre care și unități antiteroriste, în regiunile de frontieră din nord-estul Poloniei, după ce autoritățile au primit informații “concrete” privind posibile acte de sabotaj la jumătatea lunii noiembrie, inclusiv o potențială incursiune în Polonia a unor “persoane înarmate”.
“De ceva timp primim informații de la serviciile de informații ale țării noastre și de la cele ale aliaților noștri conform cărora ar putea avea loc acțiuni de diversiune sau provocări de amploare la granița cu Rusia, sau chiar acte de sabotaj orchestrate de servicii ostile”, a declarat Tusk.
Premierul Poloniei avertizează de luni de zile că Rusia ar putea pregăti un atac hibrid de amploare împotriva unei țări membre a NATO. El a precizat că a primit avertismente suplimentare cu privire la posibile escaladări din partea lui Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate ale NATO în Europa, în timpul vizitei acestuia la Varșovia, în luna octombrie. În plus, acesta a primit informații și de la serviciile secrete ale NATO, ale Ucrainei și ale SUA, inclusiv de la CIA, a spus el.
Sursă: France 24
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.