ISU Prahova transmite că, în cursul acestei dimineți, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unei explozii, neurmate de incendiu, produse în camera centralei termice pe lemne a Școlii Gimnaziale din comuna Telega, județul Prahova.
Din primele informații, explozia nu a afectat clădirea unității de învățământ, iar 43 de elevi și 6 cadre didactice s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Nu au fost înregistrate persoane rănite, iar o parte dintre elevi au fost deja preluați de părinți.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Pompierii vor efectua o recunoaștere la nivelul întregii unități de învățământ. Astfel, cursurile vor fi suspendate pe parcursul zilei de astăzi, pentru remedierea situației.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.