Europa trăiește o toamnă de nemulțumire neobișnuită, arată în The Guardian Catherine De Vries, profesor de științe politice la IE University Madrid. Ea trece în revistă protestele violente de la Paris și Milano, până la cele pașnice de la Madrid – este o anxietate tot mai profundă cu privire la viitor și o furie tot mai mare față de decalajul dintre ceea ce așteaptă oamenii de la guvernele lor și ceea ce simt ei că guvernele oferă – locuințe și chirii la prețuri inaccesibile, o stagnare a salariilor, școli cu deficiențe sau un cost al vieții în creștere spiralantă.
“Consecințele electorale ale eșecului de a controla această furie publică sunt deja prezente. Spania va merge la urne luna viitoare în alegeri anticipate convocate după ce parlamentul a votat împotriva unor reforme cheie în domeniul locuințelor. Franța începe procesul de alegere a unui nou președinte în aprilie, în timp ce Polonia, Italia și o serie de state mai mici vor vota înainte de sfârșitul anului 2027”.
În același timp, liderii naționali se confruntă cu o presiune tot mai mare din străinătate – nevoia de securitate, presiunea rusă exercitată prin invazia în Ucraina, incertitudinea garanțiilor americane și concurența economică cu China necesită o cooperare europeană sporită. Aparent, acestea intră în contradicție cu presiunile interne ale țărilor membre, căci cum ar putea țările ai căror lideri se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari pe plan intern să găsească terenul comun necesar pentru a acționa împreună în străinătate?
Deși este contraintuitiv, fără puterea pieței de 450 de milioane de locuitori și a unei economii care însumată ajunge la aproape 19 mii de miliarde de euro, europenii ar avea probleme și mai mari, așa cum experiența UK după Brexit o demonstrează – “Puterea de rezistență a UE constă în capacitatea sa de a se adapta în ciuda dezacordurilor, ajutând în același timp țările să atingă ceea ce se numește “suveranitate efectivă”. Suveranitatea nominală este dreptul de a decide singur. Dar chiar și atunci când decide singură – așa cum a descoperit UK în detrimentul său de când a părăsit UE, chipurile pentru a-și recâștiga suveranitatea – realitatea se schimbă mai puțin. Suveranitatea efectivă este capacitatea de a modela rezultatele în materie de energie, comerț, migrație sau apărare pe care niciun stat european nu le poate controla singur”, mai arată analiza The Guardian, precizânnd însă că “justificarea cooperării nu face ca supraviețuirea UE să fie inevitabilă”.
“Rezistența UE nu ar trebui considerată de la sine înțeleasă. (…) În timp ce toată lumea este de acord cu necesitatea unei mai mari securități europene și a unei competitivități economice sporite, țările nu pot conveni asupra cine ar trebui să suporte costurile. Franța, de exemplu, insistă asupra unor noi taxe la nivelul UE, pe care alte țări le resping. Chiar și așa, instabilitatea politică internă tot mai mare nu înseamnă neapărat că va exista o paralizie la Bruxelles. Dimpotrivă – creează un imbold pentru a acționa. (…) Indiferent dacă schimbarea politică vine prin alegeri, proteste sau noi compromisuri la Bruxelles, nemulțumirea publică nu poate fi pur și simplu eliminată prin negocieri. Acest lucru ne aduce înapoi în stradă. Cetățenii francezi, italieni și spanioli își doresc servicii publice funcționale, locuințe accesibile, securitate economică și națională și sentimentul că au un anumit control asupra viitorului lor”.
Analiza integrală, pe The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.