Pacientă de 19 ani, operată de urgență pentru o embolie pulmonară. Dr. Cătălin Trifan: „Am operat fără să oprim inima, pentru a nu o supune unui stres suplimentar”. (P)

La 19 ani, o senzație bruscă de lipsă de aer nu te face să te gândești, de obicei, la o afecțiune cardiovasculară severă. Nici Lucia nu s-a gândit. Avea să afle însă că suferea de embolie pulmonară, într-o formă rară și gravă, care necesita o intervenție chirurgicală.

Cu aproximativ o săptămână înainte să ajungă la spital, a avut pentru prima dată un episod în care simțise că nu mai poate respira. Pentru câteva minute, aerul parcă nu îi mai ajungea și a crezut că ar putea fi un atac de panică. Nu mai trecuse niciodată prin unul și nici contextul nu părea să îl justifice, dar episodul a trecut. În zilele următoare a plecat la mare, a mers mult, s-a distrat și și-a continuat viața fără să simtă că ceva grav s-ar putea întâmpla.

Până când simptomele au revenit.

„M-am întors acasă și simptomele au apărut foarte brusc. Mi s-au înfundat urechile și nu mai puteam să respir. Am crezut din nou că este un atac de panică. Doar că, de data aceasta, nu era”, povestește Lucia.

Starea ei s-a agravat rapid. Avea momente în care vedea negru și senzația că aerul se blochează înainte să poată inspira sau expira normal. „Nu puteam să respir aproape deloc. Simțeam că aerul se oprește și trebuia să stau cu gura deschisă ca să pot respira”.

Pentru o tânără fără un diagnostic cardiac cunoscut, explicația urma să fie mult mai serioasă decât și-ar fi imaginat.

La doar 19 ani, Lucia urma să fie operată pe cord.

Lucia a ajuns în cele din urmă la camera de gardă de la Ponderas Academic Hospital, unde investigațiile au arătat că suferea de embolie pulmonară.

„A venit cu respirație dificilă, oboseală, tahicardie și se simțea vizibil rău. Investigațiile au evidențiat cheaguri de sânge în cele două artere pulmonare, dar și la nivelul ventriculului drept al inimii”, explică dr. Cătălin Trifan, medic primar Chirurgie cardiovasculară în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Arterele pulmonare transportă sângele din inimă către plămâni, unde acesta se oxigenează. Atunci când sunt blocate de cheaguri, organismul poate ajunge rapid într-o situație critică.

În multe cazuri, embolia pulmonară poate fi tratată medicamentos. Pentru Lucia însă, lucrurile erau mai complicate. Prezența unui cheag inclusiv în ventriculul drept făcea ca tratamentul care ar fi dizolvat cheagurile să vină cu un risc suplimentar: o bucată din cheag s-ar fi putut desprinde și ar fi putut bloca complet circulația către plămâni.

„Avea o cantitate foarte mare de cheaguri. În cazul ei, simplul tratament medicamentos putea mobiliza cheagul din inimă și putea duce la obstrucția completă a arterei pulmonare, un eveniment fatal. Punând în balanță riscul și beneficiul, am decis că intervenția chirurgicală era necesară”, spune medicul.

O coincidență care a transformat teama în încredere.

În prima dimineață după internare, Lucia l-a întâlnit pe chirurgul care urma să o opereze. Și, într-un moment aproape neverosimil pentru ea, și-a dat seama că îl mai văzuse.

Cu ceva timp înainte, urmărise pe YouTube materialul realizat de Dr. Mihail Pautov despre viața unui chirurg cardiac. O fascinase ideea unei operații în care medicii pot opri inima și o pot reporni. Urmărise materialul până la final fără să știe că, peste puțin timp, omul de pe ecran urma să stea în fața ei și să îi explice că are nevoie de o intervenție pe inimă.

„Când l-am văzut, primul meu gând a fost: «Eu vă cunosc de undeva». Apoi mi-am dat seama că îl văzusem în videoclip. Mi se păruse fascinant atunci. Nu mi-a trecut prin minte că o să ajung chiar eu pacientă”, povestește Lucia.

Coincidența avea să îi ofere însă ceva extrem de important într-un moment în care fiecare lucru familiar conta: încredere.

Dr. Trifan își amintește și el întâlnirea. „Prima dată când am vorbit cu ea mi-a spus: «Wow, v-am văzut la Pautov». Cred că faptul că știa deja câte ceva despre noi și despre ceea ce facem a ajutat-o să aibă încredere”, spune medicul.

Pentru Lucia, sentimentul era foarte asemănător. „Faptul că îl știam pe domnul doctor a contat enorm. Îl văzusem făcând lucrurile acestea. Văzusem și alți pacienți care trecuseră prin operații și erau bine. M-a ajutat mult”.

„Este nevoie de experiență și de abilitatea de a lucra pe o inimă care continuă să bată”.

Operația nu putea fi amânată. Dr. Trifan și echipa au decis să folosească circulația extracorporeală, un sistem prin care un aparat preia temporar funcția inimii și a plămânilor. Particularitatea intervenției a fost însă că medicii au ales să nu oprească inima.

În chirurgia cardiacă, oprirea inimii poate face intervenția tehnic mai ușoară, pentru că medicul lucrează pe un organ nemișcat. În cazul Luciei, echipa a considerat însă că inima era deja suficient de solicitată.

„Am folosit circulația extracorporeală, dar fără să oprim inima, tocmai pentru a nu o supune unui stres suplimentar. Am îndepărtat cheagurile din cele două artere pulmonare și din ventriculul drept. A fost o cantitate foarte mare”, explică Dr. Trifan.

Este un tip de intervenție pe care medicul îl descrie drept rar: „Este nevoie de experiență și de abilitatea de a lucra pe o inimă care continuă să bată.”

Riscul era considerabil. Potrivit medicului, mortalitatea asociată unei astfel de intervenții poate ajunge în jurul valorii de 50%. Pentru părinții Luciei, discuția despre riscuri a fost una dintre cele mai dificile părți ale întregii experiențe.

„Discuția cu părinții a fost mai grea decât cea cu pacienta. Trebuie să le explici că, dacă nu faci operația, copilul lor poate muri, dar și că intervenția în sine are riscuri foarte mari. Este o conversație cu o încărcătură emoțională enormă, inclusiv pentru medic”, spune Dr. Trifan.

Lucia își amintește lucrurile mult mai simplu.

„Mi s-a spus că trebuie să mă operez. Nu am simțit că am timp să mă panichez. Mă gândeam mai mult la ce se poate întâmpla dacă nu fac operația și că o să fie ca în videoclip. Știam, în mare, ce urmează să se întâmple. Și, ciudat, nu mi-era frică. Mi se părea chiar fascinant”.

Șapte zile mai târziu, Lucia a plecat din spital pe propriile picioare.

Evoluția postoperatorie a Luciei a fost foarte bună. La aproximativ șapte zile după operație, tânăra a plecat acasă.

„Este o intervenție cu un risc foarte mare, iar ea a plecat după șapte zile din spital, mergând pe propriile picioare”, spune Dr. Trifan.

Lucia își amintește primele zile mai degrabă în fragmente, dar și apropierea de echipa medicală. „M-am împrietenit cu asistentele. Ajunsesem să știu programul fiecăreia și când urma să vină în tură. Au avut grijă de mine și, în toată experiența asta, au existat și momente frumoase”.

După externare au urmat indicațiile medicale, tratamentul anticoagulant și controalele periodice. Pentru că au fost identificați și factori care pot favoriza formarea cheagurilor, problema nu se încheie odată cu operația. Cauzele trebuie monitorizate și ținute sub control pentru a reduce riscul unei recurențe.

Înapoi acasă, după cea mai grea încercare.

Privită din exterior, povestea Luciei este una despre embolie pulmonară, chirurgie cardiovasculară și o intervenție rară. Pentru ea însă, lucrurile sunt mai simple. Nu vorbește despre experiență în cuvinte mari și nici nu pare să își dorească să transforme cele întâmplate într-o dramă. „M-am operat și am scăpat”, spune ea. Iar când vorbește despre ce a însemnat, de fapt, această experiență, o rezumă simplu: „După operație, m-am simțit de parcă m-am născut din nou. Ca și cum am primit o nouă șansă”.

La 19 ani, Lucia a intrat în spital fără să știe exact ce i se întâmplă și fără să își imagineze că, la distanță de 24h, urma să ajungă într-o sală de chirurgie cardiovasculară. A plecat șapte zile mai târziu, după o intervenție dificilă, dar cu sentimentul că trecuse de ce era mai greu și că putea să își reia, treptat, viața.