Datele Institutului NASK (instituția poloneză cu rol de apărare cibernetică) arată că acesta a trimis 65 de mii de rapoarte către platformele de socializare prin care sesiza activitatea unor conturi care propagau dezinformare. Numai într–un sfert din cazurile sesizate platformele au luat măsuri – 7% din conturi au fost șterse, iar conținutul altor 17% a fost “moderat”. Majoritatea sesizărilor au fost făcute către platforma X, dar aceasta a respins 80% din cererile autorităților poloneze.
“Un război digital cu Rusia este în curs de desfășurare, iar în cadrul acestuia există un front al dezinformării. Pe acest front, există un aliat tăcut al boților ruși și al spionajului militar rusesc (GRU): platformele de socializare”, a declarat Krzysztof Gawkowski, Ministrul Afacerilor Digitale, în cadrul unei conferințe de presă. “Datele nu indică doar un eșec, ci o acțiune deliberată din partea platformelor, care profită de dezinformare, o utilizează și o tratează ca pe o sursă de venituri”, a mai adăugat el.
Krzysztof Gawkowski a amenințat că o continuare a inerției platformelor de socializare cu privire la moderarea dezinformării va fi sancționată cu amenzi. Ministrul a solicitat, astfel, platformelor să înființeze echipe formate din vorbitori de poloneză, localizate în Polonia, care să mențină un contact direct cu instituțiile care raportează nereguli. De asemenea, a solicitat reducerea timpului în care platformele răspund unei sesizări a autorităților, dar și a celui în care elimină conturile identificate ca fiind boți.
Polonia și alte țări occidentale au acuzat Rusia, în numeroase rânduri, că răspândește dezinformare pentru a semăna dezbinare și a destabiliza societățile lor. Moscova neagă aceste acuzații și susține că liderii occidentali exagerează în mod intenționat amenințarea în scopuri politice proprii.
Sursa: Reuters
Foto: Mikhail Primakov| Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.