Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Adrian Briciu, atacul de la școala din Bistrița a fost unul premeditat, iar ținta principală era un coleg de 12 ani pe care agresorul “îl considera indian din cauza culorii mai închise a tenului”. Anchetatorii au găsit în baia școlii unde băiatul s-a pregătit înainte de atac, mesaje în limba engleză și simboluri legionar-extremiste. 

“Băiatul s-a pregătit de acasă pentru atac. Acesta a adus un cuțit de tip briceag, o cagulă, o cască de tip militar și mănuși. Ajuns la școală, s-a echipat cu acestea în baie și apoi s-a îndreptat spre sala de clasă în care învăța colegul pe care voia să-l rănească”, a transmis Adrian Briciu.

Totuși, anchetatorii nu au stabilit cu certitudine cu cât timp înainte a fost planificată fapta sau când a fost ales elevul drept țintă. Potrivit informațiilor din anchetă, cei doi copii nu ar fi avut conflicte în trecut.

Întrebat dacă băiatul regretă ceea ce a făcut, prim-procurorul Adrian Briciu a declarat că “minorul nu a fost perceput ca o persoană care manifestă remușcări”.

Până acum, atacatorul în vârstă de 13 ani nu a fost audiat. Nici mama sa nu a fost audiată, aceasta însoțindu-l la o clinică de psihiatrie din Cluj-Napoca, unde minorul a fost internat. Anchetatorii au efectuat percheziții la locuința familiei, situată într-o localitate rurală aflată la aproximativ 13 kilometri de municipiul Bistrița.

Potrivit prim-procurorului Adrian Briciu, elevul nu poate fi tras la răspundere penală pentru faptele sale pentru că, în România, copiii care nu au împlinit 14 ani nu răspund penal.

Ancheta continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc atacul, a motivului pentru care băiatul și-a ales colegul drept țintă și a semnificației mesajelor și simbolurilor extremiste găsite în școală.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday