Măsurile au fost anunțate luni seara de autoritățile locale din mai multe orașe franceze, la scurt timp după ce guvernul a solicitat acest lucru. Premierul Sebastien Lecornu confirmase anterior că ia în calcul să decreteze stare de urgență.
La Paris, autoritățile au introdus restricții de circulație pe timp de noapte, între orele 23:00 și 06:00, pentru anumite zone, între care Place de la République și străzile din jurul cartierului Les Halles. Măsura este valabilă doar pentru trei categorii de persoane: minorii neînsoțiți, persoanele care poartă echipament de protecție și cele care își ascund fața. De asemenea, în alte zone ale capitalei au fost interzise manifestațiile între orele 20:00 și 6:00.
La Nisa, restricțiile vor începe la ora 21:00 și vor fi aplicate până la ora 06:00, până duminică, doar pentru minori. Zonele afectate sunt centrul orașului, Nisa Veche, cartierul Trachel și Gare du Sud (gara de sud).
La Lyon s-au impus, de asemenea, restricțiile în intervalul 21:00 – 6:00, însă momentan doar pentru noaptea de luni spre marți.
În orașele nordice Lille, Wattignies, Douai și Denain, au fost stabilite restricții de circulație pentru luni și marți noaptea, între orele 20:00 și 6:00, în anumite zone ale orașelor.
Deciziile vin după un weekend cu proteste ample, care au devenit în anumite cazuri violente. Manifestanții s-au adunat în număr record, estimările ajungând la jumătate de milion de oameni. Ministrul Justiției, Gerald Darmanin, a anunțat că 2331 de protestatari au fost reținuți. Un val de critici a izbucnit în urma manifestațiilor, administrațiile locale și forțele de ordine fiind acuzate că nu au intervenit eficient în gestionarea situației.
Sursa: The Guardian, BFMTV
Foto: Freeprod | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.