UPDATE, ora 21. Armata Română revine cu precizări, după anunțul inițial și arată că “țintele neutralizate erau drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție”. Spre deosebire de aparatele Geran din generațiile anterioare, care zboară cu viteze de până la 200 km/h, cele cu reacție au viteze de trei ori mai mari, dar au și raze mai scurte de acțiune, din cauza consumului mai mare de combustibil.

Asta înseamnă că aeronavele românești au avut la dispoziție maximum jumătate de oră de la lansarea dronelor (cel mai probabil din Crimeea) pentru a le intercepta, la intrarea în spațiul aerian românesc, la est și la sud-est de Sulina.

De altfel, chiar timingul publicat de MApN arată că cele două F-16 românești au atacat țintele la mai puțin de 20 de minute de la decolarea de la baza lor de la Borcea (circa 200 km de Sulina).

MApN reamintește că, în ultima săptămână, anterior incidentului de astăzi, patru drone au pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național, iar mai multe nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României. “Ministerul Apărării Naționale își adaptează permanent procedurile și măsurile de răspuns pentru apărarea spațiului aerian național și a mării teritoriale”.

Știrea, în forma inițială

Ministerul Apărării Naționale transmite că, sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, piloții români, aflați la manșele unor aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române, au doborât două drone intrate în spațiul aerian al României.

MApN explică faptul că cele două aeronave au decolat la ora 17:43, după ce sistemele de supraveghere radar au detectat un grup de ținte aeriene care evoluau la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, pe direcția sud-vest.

La ora 17:59, prima dronă a pătruns în spațiul aerian național, fiind doborâtă de una dintre aeronavele F-16 la ora 18:01. O a doua dronă a pătruns în spațiul aerian național la ora 18:01 și a fost doborâtă de cealaltă aeronavă F-16 la ora 18:05.

Joi dimineața, un petrolier sub pavilion San Marino, care venea de la Istanbul și se afla la limita apelor teritoriale românești, a fost atacat în apropierea de Sulina. Cu o seară înainte de acest incident, un petrolier fără încărcătură, ancorat lângă Sulina, a fost și el lovit.

Foto: MApN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday