Premierul Ilie Bolojan subliniază, într-un mesaj transmis luni seara, că PNL este dispus să susțină învestirea Cabinetului Niculescu, chiar dacă liberalii nu vor face parte din acesta. El afirmă că i-a prezentat lui Luca Niculescu condițiile PNL și cere ca, în cazul unui guvern tehnocrat, premierul desemnat să încheie acorduri separate cu fiecare partid, prin care acestea să își asume susținerea unor obiective pentru o perioadă determinată, inclusiv adoptarea bugetului de stat pentru anul viitor.

Bolojan a exclus din nou posibilitatea ca PNL să guverneze împreună cu PSD, acuzându-i pe social-democrați că nu își respectă angajamentele și provoacă crize politice: “De la moțiunea de cenzură, PSD îmi cere să plec imediat din funcție, deși nu a oferit o soluție pentru a prelua guvernarea, de care, în mod evident, se teme. Acum îmi cere să guvernez. Asta fac. Cu atribuții limitate, acest guvern ține România pe linia de plutire”, afirmă Bolojan.

Și fostul premier desemnat, Siegfried Mureșan, a criticat propunerea lui Grindeanu de a forma o majoritate cu PNL și UDMR, afirmând că aceasta ar menține România într-o formulă de guvernare “care mimează reformele și amăgește populația”. Europarlamentarul liberal consideră că guvernările slabe din trecut au alimentat nemulțumirea oamenilor, neîncrederea în instituții, populismul și extremismul.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday