Donald Trump a declarat sâmbătă, în fața jurnaliștilor prezenți la Casa Albă, că Volodimir Zelenski “vrea să creeze probleme lumii întregi”, prin faptul că vrea să continue să autorizeze atacuri asupra rafinăriilor rusești.

“Ar trebui să înceteze naibii odată”, a spus președintele, adăugând că ucrainenii ar trebui “să-și aleagă un nou lider care să poată încheia un acord. Am spus: «Puteți face ce vreți cu Rusia, dar nu loviți rafinăriile», pentru că asta provoacă o problemă la nivel mondial Ar fi putut încheia multe acorduri, dar, din anumite motive, nu o face niciodată”.

“Zelenski a pierdut 30% din țara voastră, iar între cele două părți au murit peste un milion de oameni, în total fiind peste două milioane de victime. Este un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată. Și cred că a venit momentul ca Ucraina să aibă un nou președinte”, a mai declarat președintele american citat de Associated Press. Agenția remarcă faptul că nu există estimări recente privind numărul de ucraineni uciși în război, în timp ce pierderile de partea Rusiei ar fi în jurul a jumătate de milion, din estimările oficialilor militari britanici. De asemenea, Ucraina a pierdut circa 20% din teritoriu în anii de război, aici fiind inclusă și anexarea ilegală a Crimeei la Federația Rusă, în 2014.

Trump a anunțat, vineri, după o discuție la telefon cu Putin, că SUA suspendă până pe 7 aprilie sancțiunile asupra exporturilor rusești de motorină. Zelenski a reacționat, spunând că în acest fel, Rusia va obține noi venituri pentru achiziția de armament și pentru continuarea războiului.

Uniunea Europeană, prin vocea Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe, a dat un mesaj de susținere Ucrainei, susținând criticile lui Zelenski. Oficialul din UE a mai afirmat că miniștrii de Externe din blocul comunitar intenționează să adopte, luni, cel mai amplu pachet de sancțiuni de până acum împotriva Federației Ruse. Mesaje de susținere au venit și de la prim-ministrul suedez, guvernul german și ministrul polonez de Externe.

Vineri seară, după anunțul lui Donald Trump, publicația americană Axios a relatat, pe baza unor surse ucrainene, că administrația americană a amenințat Ucraina că îi va tăia accesul la informațiile militare, dacă nu oprește bombardamentele asupra rafinăriilor rusești.

Surse alternative: BBC, Associated Press

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday