UPDATE, ora 17. Un al treilea atac a avut loc într-o unitate de învățământ, de această dată în Varșovia, unde o tânără de 21 de ani a rănit trei persoane. Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat pentru Associated Press că fata a folosit un obiect periculos pentru a ataca o adolescentă de 17 ani, rănind totodată alte două persoane, una tot de 17 ani și una de 24.

Știrea în formă inițială. Miercuri, un elev în vârstă de 19 ani de la o școală profesională a atacat cu un obiect ascuțit colegi, profesori și trecători, rănind nouă persoane. Joi, un adolescent de 15 ani a ucis un îngrijitor și a rănit alte două persoane, într-un atac cu cuțitul la fosta școală primară la care a fost elev. Ambele incidente au avut loc în provincia Mazovia, dar nu există o confirmare oficială privind o posibilă legătură.

Vineri, poliția a desfășurat patrule în școli din întreaga țară. Instituțiile de învățământ și-au sporit măsurile de securitate, iar 59 dintre ele chiar au suspendat cursurile, cele mai multe fiind din Mazovia. În unele situații, părinții au refuzat să-și ducă copiii la ore. 

În urma verificărilor, au fost reținute 76 de persoane, între ele un copil de 15 ani care avea asupra lui un cuțit cu lamă ascunsă și 11 petarde și un altul de 16 ani, care a venit la școală cu un cuțit de tip fluture în ghiozdan. Alții au postat online imagini cu cuțite, și-au intimidat colegii sau au amenințat cu atacuri în școli.

“Nu vom face niciun compromis în această privință. Siguranța tinerilor este cel mai important lucru”, a declarat Marcin Kierwiński, ministrul de Interne. Premierul Donald Tusk a afirmat și el că Polonia a fost, până în prezent, în mare parte ferită de astfel de atacuri, dar a avertizat că fenomenul devine tot mai îngrijorător la nivelul întregii Europe.

Surse alternative: Associated Press, TVP World

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday