Anunțul a fost făcut de Donald Trump, care a spus că, “în urma Acordului istoric de la Casa Albă privind Super-Inteligența, în cadrul căruia cele mai importante companii de tehnologie din lume s-au reunit și și-au confirmat responsabilitățile față de poporul american, anunț formarea Super Intelligence Force (SIF)”. Întâlnirea la care președintele Trump face referire este cea de acum câteva zile, în urma căreia directorii companiilor de AI au încheiat un acord “obligatoriu din punct de vedere moral privind o autoreglementare riguroasă a inteligenței artificiale.”.
SIF are sarcina, conform președintelui american, “de a coordona eforturile guvernului federal pentru a se asigura că America continuă să conducă lumea în domeniul Super-Inteligenței”. De asemenea, o altă sarcină este “proteja intereselor și îmbunătățirea vieții tuturor americanilor”.
În ceea ce privește modul în care va funcționa, Donald Trump arată că “SIF va coordona relația guvernului federal cu consumatorii, grupurile de interes public, organizațiile religioase, furnizorii de infrastructură critică și companiile din domeniul Super-Inteligenței”. Noul grup va fi condus de Directorul comunității de informații (DNI), Jay Clayton, care a fost numit responsabil pentru AI. De asemenea, în funcții de conducere la nivelui SIF vor fi și președintele Comisiei Federale pentru Comerț, Andrew Ferguson, subsecretarul de Război pentru Cercetare și Inginerie și directorul tehnologic, Emil Michael, și directorul Biroului de Management al Personalului, Scott Kupor. Aceștia vor raporta informațiile către președintelui Statelor Unite și către Șeful de Stat Major, Susie Wiles.
Clayton a declarat că grupul de lucru va avea la dispoziție 120 de zile pentru a întocmi un raport care să evalueze riscurile și oportunitățile cu care inteligența artificială vine și să recomande ce rol ar trebui să joace guvernul federal. De asemenea, grupul va analiza mecanismele de raportare ale guvernului pentru încălcări, atacuri cibernetice și alte incidente și va recomanda modalități de consolidare a capacităților de răspuns federale în cadrul autorităților existente, scrie Reuters.
Jay Clayton a fost numit în funcția de director al comunității de informații după demisia lui Tulsi Gabbard și după ce nominalizarea lui Bill Pulte, ca interimar, a fost contestată, întrucât acesta era considerat un loialist al președintelui. Jay Clayton a fost înainte președinte al Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA (SEC), iar în calitate de procuror s-a ocupat de cazuri de mare amploare, printre care și punerea sub acuzare a fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro pentru acuzații de narcoterorism.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.