Potrivit informațiilor transmise Congresului, acordul ar putea permite companiilor americane să dezvolte proiecte de energie nucleară în valoare de milioane de dolari în Arabia Saudită. Criticii acordului se tem că acesta ar putea crea oportunități pentru dezvoltarea unor arme nucleare și ar putea declanșa o cursă a înarmării în Orientul Mijlociu.

Departamentul de Stat a declarat pentru The Washington Post că SUA “nu sprijină și nu ar sprijini programul saudit de arme nucleare”.

Unul dintre principalele puncte de îngrijorare este posibilitatea ca Arabia Saudită să îmbogățească uraniu până la aproape 20%. Îmbogățirea uraniului este folosit în scopuri civile pentru producerea energiei nucleare, dar un nivel mai ridicat de îmbogățire poate crește și posibilitatea folosirii în scopuri militare.

Administrația Trump a anunțat după încheierea acordului în iulie că acesta va contribui la securitatea SUA și a regiunii. Washingtonul susține că acordul va asigura respectarea unor standarde ridicate de siguranță nucleară, securitate și neproliferare (reguli făcute să împiedice folosirea programului nuclear civil al Arabiei Saudite pentru dezvoltarea armelor nucleare) și va consolida poziția companiilor americane în domeniul tehnologiilor nucleare civile.

Tot mai mulți democrați critică însă acordul și susțin că Administrația Trump renunță la precedentele stabilite în acordurile nucleare anterioare și acceptă restricții mai puțin stricte pentru a răspunde cererilor Arabiei Saudite.

Congresul SUA analizează în prezent acordul într-o perioadă de 90 de zile. Parlamentarii pot adopta o lege care să blocheze acordul dacă obțin suficient sprijin.

Potrivit surselor citate în documentele transmise, Congresul Departamentului de Stat a contribuit la pregătirea documentelor secrete în luna august. Sursele susțin că Departamentul de Stat are mai multă încredere în măsurile de protecție prevăzute de acord și în garanțiile oferite de guvernul saudit.

Washingtonul speră că dezvoltarea cooperării nucleare va consolida relațiile dintre SUA și Arabia Saudită și va împiedica Riyadhul să își extindă cooperarea cu Rusia și China.

Guvernul saudit nu a oferit încă un răspuns. Totuși, cabinetul saudit a transmis anterior declarațiile ministrului Energiei, Abdulaziz bin Salman, potrivit cărora programul nuclear va fi “pașnic” și se va dezvolta “cu cel mai înalt nivel de responsabilitate și transparență”.

Sursa: The Washington Post

Poza: Pavel Kusmartsev | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday