Rezerva Federală a hotărât să majoreze dobânda de referință cu 0,25%, la 3,75% – 4,00%, în conformitate cu așteptările experților. Anunțul vine la două zile după ce randamentul titlurilor americane cu scadență la 10 ani a depășit pragul de 5%, o valoare la care a fost pentru scurt timp în 2023, dar și în 2007. Ulterior, randamentul titlurilor s-a stabilizat la acest nivel, însă traderii au considerat în continuare că banca centrală va majora dobânda de referință.
Este prima mărire a ratei din iulie 2023 și vine pe fondul unei inflații care este cu mult peste ținta de 2%. Inflația generală din SUA este de 3,4%, iar inflația de bază este de 2,4%. Evoluțiile sunt puternic influențate de prețurile mari la energie, generate de războiul din Iran și impactează atât investitorii și companiile cât și restul populației.
Piața obligațiunilor a scăzut considerabil anul acesta pe fondul nesiguranței legate de inflație, iar prețurile motorinei au crescut constant, un galon (3,8 litri) ajungând acum la 6 dolari.
CNN arată că creșterea ratelor dobânzilor ar putea slăbi o economie care deja dă semne de dificultăți, împingând în sus costul împrumuturilor pentru consumatori și companii. Cu toate acestea, menținerea constantă a ratelor dobânzilor ar putea afecta piața obligațiunilor, ducând la creșterea dramatică a ratelor dobânzilor Trezoreriei care influențează creditele ipotecare și afectează piața bursieră.
Aceasta este prima majorare a dobânzii de referință sub conducerea președintelui Fed, Kevin Warsh, care a fost nominalizat de președintele Donald Trump tocmai pentru că a susținut reducerea dobânzii. Trump nu și-a ascuns niciodată dorința ca ratele să fie mult mai mici.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.