Prin controlarea unor zone strategice de pe coasta Mării Roșii și din apropierea Strâmtorii Bab el-Mandeb, Houthi, o grupare proxy a Iranului, a creat un al doilea punct de presiune pentru aprovizionarea cu petrol, având în vedere că traficul prin Strâmtoarea Hormuz este perturbat, arată Reuters în analiză.

Potrivit unor oficiali și analiști citați de agenția de presă, strategia este că Iranul și Houthi pot provoca majorarea prețurilor petrolului și a inflației. În același timp, statele din Golf au mai puține posibilități de a se baza pe Washington pentru rezolvarea rapidă a crizei. De asemenea, Donald Trump ar fi refuzat o solicitare saudită pentru atacuri americane asupra rebelilor din Yemen. În aceste condiții, unele state din regiune iau în calcul negocieri cu Iranul pentru protejarea comerțului și a fluxurilor de energie.

“Refuzul lui Trump, combinat cu costurile economice în creștere, întărește convingerea în unele capitale din Golf că negocierile cu Teheranul nu mai sunt o opțiune, ci o necesitate pentru propria supraviețuire”,  au declarat surse din regiune pentru Reuters. O reuniune programată astăzi, în Oman, între miniștrii de Externe din statele arabe din Golf și omologul iranian, pentru discutarea unui posibil acord privind Strâmtoarea Ormuz, a fost amânată din cauza unor divergențe legate de termenii discuțiilor, a declarat o sursă pentru agenție.

“Capturarea insulelor strategice din apropierea Bab el-Mandeb este un punct de cotitură. Acest fapt modifică echilibrul de forțe și le oferă o pârghie geopolitică și geoeconomică mult mai puternică în raport cu Arabia Saudită, statele din Golf, Statele Unite și comerțul mondial”,  a declarat analistul pentru Orientul Mijlociu Fawaz Gerges.

Rebelii houthi au ocupat coasta yemenită de la Marea Roșie și au preluat, joi, orașul-port Mokha. Gruparea a preluat și controlul unor insule strategice din apropierea Strâmtorii Bab el-Mandeb. Strâmtoarea leagă Marea Roșie de Golful Aden și reprezintă una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul internațional.

După ce războiul pornit la începutul anului de SUA și Israel împotriva Iranului a dus la închiderea efectivă a Strâmtorii Hormuz, Arabia Saudită a încercat să își redirecționeze o mare parte din exporturile de petrol prin porturile de la Marea Roșie. Zilele trecute, guvernul saudit  a fost nevoit să închidă conducta, după mai multe atacuri cu drone.

Un oficial regional descrie strategia Iranului drept “una construită pas cu pas”. Potrivit acestuia, conducerea iraniană nu folosește toate instrumentele de presiune simultan, iar houthii sunt singurul aliat regional al Iranului care mai dispune de capacități operaționale puternice. Presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului are efecte, dar îi determină și pe aliații americani din Golf să se întrebe dacă o confruntare cu Iranul mai poate fi susținută pe termen lung.

“Dilema statelor din Golf constă în faptul că geografia este imuabilă. Decenii de confruntări nu au reușit să schimbe o realitate simplă: poziția Iranului de-a lungul arterelor energetice și comerciale ale regiunii transformă țara într-un actor indispensabil în orice ecuație de securitate din regiune. Indiferent ce părere au ceilalți lideri, aceasta rămâne o realitate pe care nu o pot ignora sau elimina printr-o simplă dorință, iar conflictul declanșat de atacurile SUA și ale Israelului a spulberat decenii de eforturi diplomatice menite să țină această țară sub control”, mai scrie Reuters.

Analiza integrală pe Reuters

Foto: Wael Hamdan/Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday