Armata informează că a primit alerta de la ucraineni și de la moldoveni, un mesaj de atenționare a populației fiind transmis prin Ro-Alert la ora 16.20. În același timp, populația a semnalat la 112 prezența dronei pe raza localității Știubieni. Polițiștii locali au găsit însă aparatul prăbușit într-un lan de porumb de lângă Botoșenița Mare (Suceava), la circa 70 de km mai la vest de Știubieni, dar la circa 15 km de Rădăuți. Traiectoria (ilustrativă, realizată de Biziday cu ajutorul datelor comunicate de MApN) sugerează că aparatul rusesc a trecut pe la circa 30 km nord de Municipiul Botoșani, dar probabil, mult mai aproape de Dorohoi. În total, a parcurs cel puțin 100 de km pe teritoriul României, într-un interval de câteva minute.

Comunicatul integral al MApN:

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor două state, îndreptându-se către zona de NE a României.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Botoșani, fiind transmis un mesaj RO-Alert, la ora 16.20.

În același interval, prin Serviciul Unic de Urgență 112 a fost semnalată prezența unei drone deasupra localității Știubieni, județul Botoșani.

În urma recunoașterilor efectuate de forțe ale MAI, a fost identificat un obiect zburător prăbușit, în zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava, într-un lan de porumb. În urma impactului s-a produs un incendiu de mici dimensiuni și s-a format o cavitate cu diametrul de aproximativ 1 m și adâncimea de 30 cm. Nu au fost înregistrate victime.

O echipa pirotehnică a SRI se deplasează la fața locului pentru evaluarea situației.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday