Luni seara, cotația petrolului Brent a depășit pentru scurt timp 98 de dolari/baril, după care a scăzut violent până la 96 de dolari, semn că, la acest nivel, speculatorii preferă totuși să îl vândă. Dar traderii avertizează că “ceva stă să se rupă”, după ultimele atacuri asupra tancurilor petroliere din Golful Persic, scrie Financial Times.

Este pentru prima dată din iulie când cotația Brent depășește 98 de dolari pe baril, în urma atacurilor americane asupra a trei petroliere iraniene în weekend, ca represalii pentru atacurile cu rachete iraniene asupra a două nave de război ale Marinei SUA. Ostilitățile au continuat luni, cu un atac asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită.

Dar, dacă cotația țițeiului încă este departe de nivelurile atinse în mai, prețurile de referință ale carburanților bat noi recorduri. În SUA, motorina en-gros se tranzacționează la un preț cu peste 100 de dolari mai mare decât cel al barilului de țiței. Este pentru prima dată în istorie când există această diferență. În Europa, carburanții continuă să se scumpească.

“Aceste prețuri ale produselor rafinate arată că s-a ajuns deja într-un punct critic. Există un stimulent de o sută de dolari în SUA pentru a transforma țițeiul într-un baril de motorină!”, a comentat un analist de la Morgan Stanley pentru FT. Rezervele de petrol din afara Chinei au scăzut cu peste 400 de milioane de barili de la începutul războiului din Iran, iar volumele aflate în tranzit pe mare sunt “la minimurile ultimilor ani”. La începutul războiului, pe măsură ce prețurile au crescut, China și-a redus achizițiile cu o treime, folosind petrol din rezerve. Acum, nivelul achiziționat de China a revenit, pe măsură ce rezervele s-au redus. Pentru că nu mai poate obține suficient țiței din Rusia sau Iran, cumpără din Irak și Arabia Saudită, țări care au conducte ce scot o partee din petrolul care înainte de război trecea prin Strâmtoarea Hormuz.

Sursa: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday