
Autoritățile poloneze au deschis o anchetă pentru posibile acte de terorism, după incendiul izbucnit luni la o fabrică a companiei de apărare WB Electronics din Skarżysko-Kamienna, la aproximativ 150 de kilometri sud de Varșovia. Procurorii susțin că focul ar fi fost provocat intenționat, prin amplasarea unui dispozitiv care conținea materiale inflamabile.
Incendiul a izbucnit puțin după miezul nopții și a fost stins în aproximativ două ore. Nu au fost raportate victime, însă o parte a unei clădiri a fost avariată. Poliția și Agenția poloneză pentru Securitate Internă (ABW) participă la anchetă, iar persoana suspectată că a provocat incendiul nu a fost încă identificată sau reținută.
Potrivit procurorilor, investigația urmărește să stabilească dacă incendiul face parte dintr-o acțiune desfășurată în numele unui serviciu de informații străin împotriva Poloniei și dacă poate fi încadrat drept act terorist. Autoritățile nu au prezentat deocamdată dovezi publice care să arate cine s-ar afla în spatele atacului.
WB Electronics este una dintre cele mai importante companii private poloneze din industria de apărare și furnizează echipamente armatei poloneze. Compania produce, printre altele, drone de recunoaștere FlyEye și drone de atac Warmate, sisteme care sunt folosite și de forțele ucrainene în războiul împotriva Rusiei. Fabrica afectată de incendiu produce componente pentru aceste sisteme.
Incidentul are loc într-un context în care autoritățile europene investighează o serie de acte de sabotaj și incendieri despre care suspectează că ar avea legături cu Rusia. Polonia a acuzat anterior Rusia și Belarus că recrutează sau trimit agenți pentru a desfășura operațiuni de sabotaj pe teritoriul său.
Ancheta poloneză vine la doar câteva zile după ce autoritățile din Slovacia au anunțat arestarea unor persoane suspectate că pregăteau incendierea unei fabrici deținută de ucraineni, care produce drone de supraveghere. În Germania, autoritățile investighează separat un incident în care o dronă care transporta explozibili a fost descoperită în apropierea unui avion cargo ucrainean pe aeroportul Leipzig/Halle.
Foto: PAP.pl
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.