Conform deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA, meciul România – Bosnia și Herțegovina, programat în data de 28 septembrie 2026, pe Arena Națională, se va disputa fără spectatori. UEFA a decis să sancționeze România în urma incidentelor de la partida România – Kosovo, disputată în noiembrie 2024 pe Arena Națională. În timpul meciului, în tribune au fost scandate mesaje considerate xenofobe, iar jucătorii kosovari au părăsit terenul în prelungiri, conform Euronews.
De această dată, nu va fi permis nici accesul copiilor. Cu toate că în trecut, la partidele cu Norvegia și Andorra, atmosfera a reprezentat un succes emoțional, decizia FRF pentru meciul de la finalul lunii septembrie are la bază concluzii trase din experiențele anterioare și principii stricte de echitate și siguranță, conform paginii de Facebook a echipei naționale.
”Federația Română de Fotbal nu poate permite ca accesul să fie rezervat doar școlilor și academiilor din București sau din proximitatea Capitalei, fiind obligată să asigure egalitatea de șanse pentru zeci de mii de copii care își doresc să vină din toate colțurile țării, chiar și din județe îndepărtate precum Bihor, Maramureș, Botoșani sau Suceava. O astfel de desfășurare logistică devine însă imposibil de gestionat în siguranță deplină din cauza a două riscuri majore: pe de o parte, meciul se dispută la 21:45, iar a doua zi este zi de școală și ar forța copiii să lipsească, afectându-le programul educațional; iar pe de altă parte, plecarea de la stadion după miezul nopții și parcurgerea drumului de întoarcere, chiar și 9-10 ore pe timp de noapte, ar supune minorii și însoțitorii lor unor riscuri majore de oboseală și siguranță rutieră, o responsabilitate pe care FRF consideră că nimeni nu ar trebui să și-o asume” se arată in mesaj.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.