Met Office, serviciul național de meteorologie al Marii Britanii, avertizează că, împreună cu efectele schimbărilor climatice provocate de oameni, El Niño crește șansele ca 2027 să fie cel mai călduros an înregistrat vreodată, după recordul stabilit în 2024. Există tot mai multe dovezi că tiparele meteorologice din întreaga lume sunt afectate, cu ploi musonice sub medie în India și o activitate mai redusă a uraganelor în Oceanul Atlantic.

“Trebuie să fim conștienți că este vorba de un eveniment fără precedent. Nu am mai văzut niciodată un semnal El Niño atât de intens în prognozele noastre”, a declarat profesorul Adam Scaife, șeful departamentului de prognoze pe termen lung al Met Office.

El Niño este un fenomen meteorologic natural cu o frecvență între doi și șapte ani și care durează în jur de un an. În timpul manifestării acestuia, vânturile alizee care bat în mod normal de la est la vest peste Oceanul Pacific pot slăbi sau chiar își pot schimba direcția, ceea ce permite apelor calde să se deplaseze spre est.

Căldura este eliberată din ocean în atmosferă, ceea ce crește temperaturile globale și schimbă tiparele de precipitații. Oamenii de știință declară apariția fenomenului El Niño atunci când temperaturile de la suprafața mării într-o zonă cheie a Pacificului depășesc media cu 0,5 grade Celsius sau mai mult. În prezent, temperaturile de la suprafața oceanului în acel punct sunt cu peste 2 grade Celsius peste normal.

Cele mai recente prognoze ale Met Office sugerează că aceste evoluții climatice ar putea duce la o creștere de peste 3 grade Celsius, pentru temperatura apei pe parcursul anului, pe măsură ce El Niño se apropie de vârful său. Acest lucru ar fi fără precedent în înregistrările care datează din 1950 și probabil ar reprezenta cel mai puternic eveniment din secolul al XIX-lea încoace, spun experții.

Temperaturile foarte ridicate în adâncul oceanului – cu aproximativ 8 grade Celsius peste normal la o adâncime de 100m în unele locuri – ar putea contribui la intensificarea fenomenului El Niño, oferind practic un rezervor de combustibil din apă caldă pentru acesta.

El Niño poate influența vremea în multe regiuni ale lumii. Pentru Marea Britanie și nord-vestul Europei, El Niño ar putea crește riscul unei toamne umede și furtunoase. De asemenea, fenomenul poate crește șansele unor perioade de vreme rece spre sfârșitul iernii.

În Asia de Sud, primele efecte vizibile în 2026 sunt că musonul a adus mai puține precipitații decât în mod normal. În Australia poate crește riscul de secetă și incendii de vegetație, în timp ce Peru, Ecuador și sudul Statelor Unite se pot confrunta cu un risc mai mare de ploi abundente și inundații.

Oamenii de știință spun că nu există dovezi clare că schimbările climatice fac ca El Niño să apară mai frecvent sau să fie mai intens. Este însă cert că fenomenul are loc într-un moment în care omenirea se confruntă cu temperaturi mai ridicate, ceea ce poate face ca efectele sale asupra vremii să fie mai extreme.

Sursă alternativă: BBC 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday