UPDATE, ora 13:25. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că prezența dronei maritime aflate în derivă a fost semnalată în jurul orei 06:28 de o navă comercială.
În prezent, o navă a Gărzii de Coastă, cu o echipă de geniști (pentru neutralizarea dispozitivelor explozive) a Forțelor Navale Române la bord, se deplasează către zona în care se află drona maritimă, pentru efectuarea de verificări.

Știrea inițială. Este prima situație în care avioanele românești folosesc tunurile de bord și tot prima dată când acestea angajează o dronă navală. Platforma Neptun Deep este în zona exclusiv economică a României, la 160 de km este de Constanța, dar nefiind în apele teritoriale românești, ea NU intră sub scutul de protecție al NATO.

Ministrul Apărării informează că România a preluat comanda și a trimis aeronavele cu ordin clar de distrugere.
Postarea integrală a ministrului Apărării:
“Dronă marină distrusă de Armata Română cu tunul de bord al unui avion F-16 românesc acum câteva momente, în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră.
În cursul acestei dimineți, am fost informați de Garda de Coastă despre existența unei drone marine la câteva sute de metri de lucrările desfășurate pentru extracția gazelor la platforma Neptun Deep, în zona economică exclusivă, la 80 de mile est de Constanța.
A fost creată o celulă de comandă la nivelul MApN, care a solicitat la nivel NATO preluarea comenzii la nivelul Armatei Române. În urma analizelor efectuate și în coordonare cu Președintele României, pentru a proteja viețile celor câteva sute de oameni care lucrau pe platformă și pentru securizarea infrastructurii critice, a fost luată decizia de distrugere a dronei.
Pentru rapiditate, două avioane de vânătoare F-16 românești au fost ridicate de la sol, cu ordin de tragere. Drona a fost distrusă în siguranță. Era încărcată cu explozibil.
Prin canalul de comunicare directă creat de curând cu partea ucraineană, am primit confirmarea oficială că nu este de proveniență ucraineană”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.