Comerțul ce scoate nedetectat petrolul prin Strâmtoarea Hormuz se desfășoară acum la capacitate maximă, arată Bloomberg, în pofida atacurilor permanente ale iranienilor asupra navelor. 

“Transporturile clandestine” sunt unul dintre motivele pentru care petrolul Brent s-a menținut în cea mai mare parte a lunii august la un preț  între 80 și 90 de dolari/baril, potrivit traderilor și analiștilor. Deși mai mare decât la începutul anului, nivelul este mult sub scenariile negre de la începutul conflictului, care arătau că dacă conflictul se va prelungi pe timpul verii barilul ar putea ajunge la 150 de dolari. 

Astfel de transporturi au loc de luni de zile, însă este dificil de estimat cât petrol este transportat de aceste “nave fantomă”, deoarece acestea încearcă să-și ascundă poziția. Volumele sunt mai mari decât estimările pieței, de aproximativ 4 milioane de barili/zi, au precizat sursele citate anterior, însă fără să spună cu cât. 

Mai mult, transporturile prin Hormuz s-au combinat cu rute alternative prin conducte, eliberarea rezervelor și reducere cererii globale pentru a limita impactul economic al războiului. 

Înainte de războiul din Orientul Mijlociu, aproximativ 20 de milioane de barili/zi traversau Strâmtoarea Hormuz, reprezentând aproape o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol. Săptămâna trecută, secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat că în ultimele șapte zile prin Hormuz au trecut 9 milioane de barili/zi, aproape jumătate din nivelurile de dinaintea războiului. Cifra i-a surprins pe mulți comercianți, dat fiind faptul că se situa la limita superioară a estimărilor privind fluxurile. 

Transporturile clandestine sunt vizibile în afara Strâmtorii Hormuz, în largul coastelor Omanului, unde aproximativ 150 de nave, de la superpetroliere până la vrachiere pentru transportul mărfurilor, sunt staționate. În ianuarie, erau aproximativ 40, pe baza datelor furnizate de satelitul Sentinel 1 al Uniunii Europene. Multe dintre acestea așteaptă transferurile de încărcături de pe navele care intră și ies din Hormuz cu transponderele oprite. 

Surse care dețin informații privind transporturile Emiratelor Arabe Unite au afirmat că nu există prea multe semne de încetinire a acestora, chiar și după ce țara a raportat noi atacuri iraniene asupra navelor sale în ultimele zile. Abu Dhabi National Oil Company (Adnoc), compania națională de petrol de stat din Abu Dhabi, a vândut deja aproximativ 135 de milioane de barili de țiței către cumpărători din întreaga lume și a efectuat o nouă rundă de vânzări săptămâna trecută.

De la începutul conflictului, 23 de nave ale companiei Adnoc au fost atacate în timp ce tranzitau Strâmtoarea Hormuz, incident care a dus la decesul unei persoane și rănirea a 20 de membri ai echipajului, a declarat compania, adăugând că impactul a fost resimțit și de întreprinderi și gospodării din întreaga lume.

Cu toate acestea, exportul unor cantități mari de petrol în plin război este foarte dificil. Surse familiarizate cu tranzitul prin Strâmtoarea Hormuz au afirmat că au avut loc mai multe incidente cu nave decât s-a recunoscut public, inclusiv atacuri asupra navelor comerciale, cât și acțiuni defensive ale forțelor occidentale îndreptate împotriva șalupelor iraniene care încercau să hărțuiască navele de marfă.

Articol integral la Bloomberg

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday